Guvernul a actualizat, ieri, regimul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în învăţământ, sporul pentru condiţii periculoase şi vătămătoare de muncă urmând să se acorde doar dacă se încadrează în bugetul instituţiei. ”Guvernul a actualizat regimul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în învăţământ. Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal didactic din învăţământ, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestora, a fost adoptat astăzi (n.n. – ieri) printr-o Hotărâre de Guvern. Cuantumul sporului pentru condiţii de muncă se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 şi 15% din salariul de bază, în funcţie de criteriile specifice pentru fiecare categorie în parte şi corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, cu respectarea prevederilor legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax. Potrivit sursei citate, sporurile pentru condiţii de muncă se acordă pe baza buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens, pentru timpul efectiv lucrat în locurile de muncă respective, cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. ”La stabilirea concretă a sporului pentru condiţii de muncă trebuie avute în vedere o serie de condiţii, printre care existenţa concomitentă a mai multor factori de risc, durata de expunere la acţiunea acestor factori, natura factorilor nocivi-fizici, chimici sau biologici şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului. De asemenea, vor fi luate în calcul condiţiile de activitate ce implică un efort fizic mare în condiţii nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibraţii, praf, radiaţii, vapori, aburi, condiţiile ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de accidentare sau de îmbolnăvire, precum şi structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă”, se mai arată în comunicat. Guvernul mai informează că nominalizarea personalului care beneficiază de acest spor, fără depăşirea procentului prevăzut în prezentul regulament, este făcută de conducătorul ierarhic şi se aprobă de Consiliul de Administraţie, cu consultarea organizaţiilor sindicale afiliate la federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ sau a reprezentaţilor
salariaţilor la nivel de unitate/instituţie acolo unde nu există sindicate.
Acasă Actualitate Regimul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în învăţământ, actualizat