F.T.

Mai multe echipaje de jandarmi prahoveni au început, încă din noaptea de duminică spre luni – în condițiile în care vremea s-a răcit brusc – să patruleze în Ploiești, pentru a identifica oameni ai străzii și a-i conduce în locuri adăpostite.
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, duminică seara, în jurul orei 22.30, în zona conductelor de termoficare din partea de vest a orașului, au fost identificați doi bărbați fără adăpost – unul din Ploiești, iar a doilea din Strejnicu. Cei doi au fost conduși la Centrul de cazare pentru persoanele fără adăpost amenajat în Sala de sport a Liceului de chimie.
Jandarmeria prahoveană mai precizează faptul că, în aceeași noapte de duminică spre luni, au mai fost identificate alte trei persoane, dintre acestea din urmă două refuzând ajutorul jandarmilor !
“Jandarmeria face apel la toţi cetățenii care știu despre existența unor persoane fără adăpost să aducă la cunoștința celei mai apropiate patrule locul în care se află acestea, pentru a fi transportate la Centrul pentru cazarea persoanelor fără adăpost”, mai precizează, în același document de presă, reprezentanții IJJ Prahova.
În același context al identificării persoanelor și al protejării vieții oamenilor străzii, Poliția Locală Ploiești a făcut, de asemenea, un apel către locuitorii din municipiu. Astfel, printr-un comunicat de presă al instituției, se specifică: “Având în vedere condițiile meteorologice prognozate – cod galben de ninsori însemnate cantitativ și viscol (26.02.2018, începând cu ora 04.00 – până pe 27.02.2018, ora 20.00) și cod portocaliu pentru temperaturi foarte scăzute (26.02.a.c., începând cu ora 03.00 – până pe 01.03.a.c., ora 10.00) – polițiștii locali acționează pentru identificarea persoanelor fără adăpost și transportarea acestora, prin intermediul Serviciului de Ambulanță, la Centrul Social de Urgență situat în Bulevardul Petrolului, nr. 8. Totodată, Poliția Locală face apel către cetățenii municipiului Ploiești ca, în situația în care au cunoștință sau sesizează prezența unor astfel de cazuri, să apeleze Dispeceratul instituției, la numărul de telefon 0244/954, pentru a se putea interveni operativ, iar persoanele în cauză să fie identificate și transportate la adăpostul de noapte, care este deschis permanent în această perioadă”.