F. T.
Se mai întâmplă ca poștașul să greșească adresa, dar ca oamenii legii să confunde adresa unui domiciliu care urmează a fi percheziționat parcă nu dă prea bine la imagine!
Asta s-a întâmplat și cu unii dintre reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova care joi, 15 februarie, participnd la o percheziție în Capitală, au încercat să spargă ușa unei incinte în care nu locuiau suspecții vizați !
În acest context, reprezentanții IPJ Prahova recunosc, într-un comunicat: “În urma apariției în spațiul public a unor comentarii legate de o percheziție domiciliară efectuată de polițiștii prahoveni în municipiul București, vă comunicăm următoarele: La data de 15 februarie 2018, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova s-au deplasat în municipiul București, pentru efectuarea unei percheziții domiciliare în baza unui mandat emis de către judecătorul de drepturi și libertăți, cu respectarea prevederilor Codului de Procedură Penală. La adresa indicată în mandat, după ce au sunat la ușă, conform procedurii, polițiștii au încercat pătrunderea în locuință prin forțarea ușii de acces, dar, în același timp, persoanele aflate în interior au răspuns și au deschis calea de acces.
În urma identificării persoanelor aflate în locuință și a primelor verificări în cauză, s-a stabilit că acestea nu au legătură cu dosarul penal aflat în cercetare, astfel că nu s-a continuat activitatea procedurală de percheziție”.
Poliția prahoveană mai precizează faptul că „până în prezent (acest lucru însemnând ziua de ieri, când a fost emis comunicatul de presă al IPJ Prahova – n.n.) la unitățile de poliție nu a fost depusă nicio plângere cu privire la modul de intervenţie în acest sens”. Mai rămâne însă și o altă întrebare: “Cine a greșit?”. Judecătorul care a indicat adresa sau polițiștii, câtă vreme în comunicatul IPJ se precizează că oamenii legii s-au prezentat “la adresa indicată în mandat”?