Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că PNL va vota împotriva înfiinţării Comisiei de anchetă privind activitatea şefului SPP, Lucian Pahonţu, afirmând că liberalii vor ataca la CCR Hotărârea Parlamentului de constituire a acestei comisii. „Vom vota împotrivă. Deja am identificat elemente de neconstituţionalitate şi vom ataca la CCR Hotărârea Parlamentului de constituire a acestei comisii de anchetă a SPP. Dacă până la urmă se va înfiinţa, în primă fază, am hotărât să desemnăm reprezentanţi, dar aceşti reprezentanţi se vor retrage în momentul în care majoritatea va abuza de majoritate împotriva prevederilor constituţionale, legale şi a prevederilor din Regulamentele celor două Camere”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban. Acesta a mai afirmat că, potrivit Legii de organizare şi funcţionare a SPP, controlul Parlamentului asupra SPP este exercitat prin comisiile de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor. „Cel care organizează şi coordonează activitatea SPP este CSAT. Eu nu înţeleg ce vor Dragnea şi cu Tăriceanu să controleze. Considerăm că toată această poveste este făcută doar din încercarea de a crea un nou scandal care să acopere adevăratele probleme din viaţa publică – guvernarea catastrofală a PSD-ALDE şi care încearcă să creeze o justificare publică pentru decizia fără precedent care a fost impusă demnitarilor PSD-ALDE de a renunţa la serviciile SPP”, a spus Orban. Liderul PNL a reamintit că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a refuzat să se prezinte în faţa Comisiei de apărare din Senat, care era autorizată să se pronunţe asupra activităţii SPP.