N.D.

După cum reiese din raportul activităţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova pe anul trecut, şi reprezentanţii Serviciului Criminalistic au avut de lucru în 2017. Astfel, s-a menţionat faptul că, în vederea identificării autorilor de infracţiuni, prin utilizarea tehnicii și a mijloacelor criminalistice, s-au impus dezvoltarea în plan calitativ a modului de abordare a activităţii de cercetare a locului faptei, a expertizelor sau constatărilor criminalistice, implementarea și verificarea în bazele de date criminalistice, atât prin căutarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme, cât și prin identificarea autorilor în bazele de date și prin expertize. În acest context, s-a menţionat faptul că, anul trecut, în urma cercetării tehnico-științifice a locului faptei, 14.210 urme au fost ridicate şi au rămas în evidenţă. Iar prin urme se înţelege amprente palmare, amprente genetice, urme de încălţăminte etc. „Aportul specialiștilor criminaliști a dus la identificarea a 614 persoane și obiecte, iar în ceea ce priveşte utilizarea tehnicii Poligraf, au fost testate 279 de persoane în 207 cauze. Au fost întocmite 438 rapoarte criminalistice, fiind supuse examinării 3.279 probe în vederea formulării concluziilor”, s-a menţionat în bilanţul activităţii IPJ Prahova pe anul 2017.