Florin Tănăsescu
O chestiune de-nceput aș vrea să lămuresc: “Parce que je t’ aime” este corect a scrie și-nseamnă „Fiindcă te iubesc”. Însă, conform unui proiect tembel, nu doar româna ci și franceza, engleza sau chineza se pocesc. Cât despre rapandulă, știe orice român – votant ce presupune.
Deci, da, fă, rapandulă românească, eu te-oi iubi mereu, indiferent că ești de spiţă oltenească și îmi duhnești a praz. Și minciuni sfruntate – că deh, doar mă iubești – câte în lună și în stele îmi torni, ca la adolescenţi. Adică, îmi vorbești de puncte de pensii mărite, nu și de salarii nesimţite.
Ui, – care se scrie, domnule ministru al Educaţiei, în mod normal “Oui” – deci da, sunt francofon precum e ţara, iar Bucureștiul, cică, Micul Paris. Deci, muiere a lui Pandele (hai, nu strâmba din nas, că “Mujer del Pablo” este expresie ce-i aparţine lui Marquez) jeo temî și pe tine, că nu am încotro. Adică, de merg să îmi fac semnul crucii, să mă rog de sănătatea alor mei, de cine dau în Catedrală? Cumva de Dumnezeu? Aiurea!
De-un cameraman, de Becali, iar Maica Precista ești tu, doamnă primar a Micului Paris, cu fusta pe deasupra de genunchi.
Da, vă iubesc pe toate ţoapele smintite și nebune care ne conduc, fiindcă îmi zic eu așa: “Dacă tu n-ai exista, copilul meu, tu, viaţa mea, eu de ce m-aș chinui în ţara asta? Oh, cum m-aș lepăda de ea. De tot și toate, cum ar zice și Hristos. Chiar și de-ai mei”.
Ui, doamnelor și domnilor miniștri analfabeţi, eu vă iubesc. Cum, de altfel, iubesc tot ce e zbucium tulburător de viaţă-n ţară, “și niciodată nu plâng, și niciodată nu râd”.
Nu plâng, fiindcă n-am timp; lucrez în tura de noapte – deci la schimb, la fabrica de pâine. Patronu-i turc și în afară de românește (“Fă, pune mâna de munţeste si bagă si ţeva ore suplementare!”) o rupe și pe franţuzește: “Ui, ţe misto-i aicea, in ţara ca o rapandulă! Aiţea, unde turcu nu plăteşte, ţi pe român îl fură”. Și nu, nu plâng, fiindcă,
ui – adică da – domnule ministru, doamnă ministreasă, făina cernută noaptea–n brutărie, mă fardează și mă face mai frumoasă. Și-n plus, absoarbe lacrima ce altfel ar cădea pe fruntea copilului ce doarme, lipsit de grija zilei cea de mâine. Și care n-a citit “Răzvan și Vidra”, unde-i vorba despre cum aleargă, “după un covrig, bieţii copilași, pe frig”.
Și nu, nu râd, fiindcă surâsul, plăcerea, mierea sunt pentru voi, domnilor și doamnelor, Răzvanilor și Vidrelor, care aveţi puterea. Pour vous, care trăiţi în Paradis și, când vă prinde amocul, mai trageţi câte-o fugă prin Paris (Parisu-adevărat, nu Bucureștiul scăpătat), ca să vă luaţi o geantă, un pantof ori, pur și simplu, doar să vă satisfaceţi câte-un moft.
Parscă jeo temî, rapandulă, ţară dragă, stau ziua-ntreagă la ţesătorie, unde, mai nou, e literă de lege, nu se mai zice panglică, ci pamblică. Că așa vrea mușchii – adică neuronii lor – ai guvernanţilor.
Ui, domnule ministru al Educaţiei, da, voi, Răzvani și Vidre cocoţate peste neam, iubesc această ţară – rapandulă. Doar uneori îmi pun și eu întrebări firești.
Una dintre ele sună așa: “Eu, pe-un fir de romaniţă, voi cerca de mă iubești”.
Parscă, aidoma unui prost, jeo temî, ţară – rapandulă !
