Sala Polivalentă Brazi va găzdui, astăzi şi mâine, faza judeţeană a Campionatului Naţional rezervat junioarelor IV, ediţia 2018, competiţie la care s-au înscris opt echipe din Prahova, după cum urmează:
Vor fi două faze ale competiţiei, astfel: în prima se va juca fiecare cu fiecare, urmând a se realiza, la final, clasament pe grupe, după care se vor disputa jocuri între ocupantele locurilor similare din serii, stabilindu-se, astfel, ierarhia finală. Primele patru echipe din clasamentul general se vor califica la faza pe Euroregiuni.
La turneul de la Brazi vor fi câte opt meciuri pe zi, începând cu ora 10.00, ultimul fiind programat de la ora 17.00. Durata unui joc este de două reprize a câte 20 de minute fiecare.