Petre Apostol
Direcţia Județeană pentru Sport și Tineret Prahova, Asociația Județeană de Șah Prahova, Clubul Sportiv Universitar Ploiești și Hotel Central au fost gazdele unui eveniment de şah de amploare, organizat, timp de două zile, în Ploieşti, anume Festivalul Internațional de Șah „Cupa Hotel Central” – ediţia I.
Directorul de concurs a fost Constantin Țurlea, președintele Asociației Județene de Șah Prahova, festivalul cuprinzând două competiţii (una de dezlegări de studii şi de probleme şi una de şah rapid), dar şi o lecţie deschisă.
Evenimentul desfăşurat la Hotel Central a demarat chiar cu lecţia deschisă destinată juniorilor de performanţă, susţinută de marele maestru internaţional Vlad Jianu. Festivalul a continuat cu întrecerea de studii şi de probleme, concurs oficiat de ofițerul FIDE (Federaţia Internaţională de Şah), arbitrul internațional Dinu Ioan Nicula.
Competiţia s-a derulat la trei categorii de vârstă: U8, U12 şi seniori. La categoria seniorilor au participat 22 de sportivi, iar podiumul a fost complet alcătuit din sportivi prahoveni, învingător fiind Sergiu Herea, de la CSM Ploieşti. Poziţia secundă a revenit unui alt sportiv de la CSM Ploieşti, Cătălin Sandu, în vreme ce locul al treilea a fost ocupat de prima fată din ierarhie, Dariana Didiliuc, fostă campioană naţională la dezlegări de studii şi de probleme, originară din Ploieşti, dar legitimată la CSM Craiova.
La categoria juniorilor cu vârsta până la 12 ani au participat 45 de sportivi, iar locul I a fost obținut de Botea David, de la Dinamo Brașov, urmat, pe podium, de Chivu Răzvan Gabriel, de la CSU Ploiești, respectiv Nedelcu Teodor, de la SCM Gloria Buzău.
În clasamentul copiilor până la 8 ani, dintre cei 10 concurenţi, primele trei poziţii au fost ocupate de sportivii Bostiog Cristina (CSM Ploiești), Radu Antonia (CSM Ploieşti), respectiv Bărbieru Dragoș (CSU Ploiești).
După competiţia de dezlegări de studii şi de probleme, a urmat concursul de şah rapid, care s-a derulat pe durata a șapte runde, fiind prezenţi 113 juniori cu vârste cuprinse între 5 și 20 de ani. Concursul a fost deschis de către Ludmila Sfîrloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, care i-a încurajat pe tinerii sportivi în practicarea acestui sport deosebit. Întrecerea a fost arbitrată de Radu Cătălin Chirilă (arbitru internaţional), Dariana Gabriela Didiliuc și Delia Duca Iliescu.
Câştigătorul concursului a fost Silviu Iustin, de la SCM Gloria Buzău, cu 6,5 puncte dintr-un total de şapte puncte posibile, urmat în clasament de maestrul FIDE din Republica Moldova, Marius Abramciuc, cu 6 puncte, și de Mario Berechet, de la SCM Gloria Buzău, tot cu 6 puncte.
În ierarhia feminină s-a impus sportiva ploieşteană Emilia Coman, legitimată la CSM Bucureşti, cu 5 puncte acumulate, podiumul fiind completat de două reprezentante de la CSU Ploieşti, Cătălina Popa, respectiv Ana Coman, ambele cu câte 5 puncte.
Festivitatea de premiere a fost oficializată de arbitrii Delia Duca Iliescu și Cătălin Chirilă Radu, împreună cu reprezentantul Hotelului Central, Ioan Sorescu, și cu președintele Asociaţiei Judeţene de Şah Prahova, Constantin Țurlea.
De remarcat că pentru mulţi participanţi, festivalul de şah de la Ploieşti a contat ca o verificare în vederea Concursului Naţional Şcolar „Elisabeta Polihroniade”, care va începe mâine, la Băile Olăneşti, şi care are ca miză calificarea la Campionatul Mondial Şcolar, programat în Albania, între 19 şi 30 aprilie.