Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând de astăzi, o monedă din argint cu tema „150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian“.Moneda va avea valoarea nominală de 10 lei, un diamentru de 37 de mm şi o greutate de 31,1 grame, informează BNR. Aversul monedei prezintă imaginile a două lucrări ale pictorului Ştefan Luchian: în prim-plan, pe şevalet, ,,Anemone”, iar în plan secund ,,Fântâna de la Brebu”. Tot pe faţa monedei apare inscripţia în arc de cerc „Romania”, stema României, valoarea nominală „10 lei” şi anul de emisiune „2018”. Reversul monedei prezintă autoportretul lui Ştefan Luchian, inscripţia „Stefan Luchian” şi anii între care a trăit pictorul, ,,1868-1916”. Monedele din argint, ambalate, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central. Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint, iar preţul de vânzare, fără TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 375 de lei. Monedele din argint cu tema „150 de ani de la naşterea lui Ştefan Luchian“ au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

 

Târg de Mărţişor la Bucureştitaerg martisor

Muzeul Naţional al Ţăranului Român este gazdă, până pe 1 Martie, a Târgului „De Mărţişor”. „Şnur alb şi roşu de mătase, lânică şi bumbac, hârtie de ziar, seminţe, fetru, pastă fimo, podoabe, lut, rotiţe de ceas, metal, taste de computer, răşină sintetică, ceramică, sticlă, email, argint, lemn, piatră şi flori, etamină, mărgele şi tot atâtea tehnici şi stiluri fac din Târgul Mărţişorului, ca de fiecare dată, o poveste de neratat”, se arată într-un comunicat al muzeului, anunţă Agerpres. Ca în fiecare an, la târg vor participa şi şcoli, fundaţii, asociaţii, organizaţii care desfăşoară acţiuni cu caracter umanitar pentru copii şi acordă sprijin pentru categoriile defavorizate, precizează organizatorii. Din oferta din acest an a Târgului Mărţişorului, care va fi deschis între orele 10,00 şi 18,00 în curtea interioară a MNŢR, sala Acvariu şi holul de intrare – Studioul Horia Bernea, nu vor lipsi turta dulce, prăjiturelele de casă, cozonacii şi alte produse de patiserie din Bucovina, Alexandria, Baia Mare şi Buzău, miere, dulceţuri din Ilfov, ceaiuri şi plante de leac din Dâmboviţa. Obiceiul de Mărţişor, Mărţişug sau Marţ este consemnat de etnologii începutului de secol XX, fiind prezent nu numai la români, dar şi la bulgarii şi albanezii din Balcani. Ţăranii repetau acest obicei în fiecare început de primăvară ca semn protector împotriva bolilor şi a nenorocului. Copiilor li se lega o monedă de argint la mână cu un fir răsucit de lână sau de bumbac alb şi roşu ca să fie feriţi de boală, pe care aceştia îl legau după 12 zile în pom ca să fie pomul roditor, iar vitelor li se agăţa fir roşu cu alb ca să fie sănătoase.
Povestea mărţişorului – preluată de lumea urbană şi devenită modă, firul de bumbac devenit fir de argint sau de aur, purtat drept colier şi podoabă, ţinut la piept, primit ca suvenir şi mai nou cadou – supravieţuieşte în diferite forme până în contemporaneitate, de la firul simplu răsucit în alb şi roşu până la mărţişorul virtual, se arată în comunicatul citat. Biletele de intrare pot fi achiziţionate la preţul de 4 lei sau 2 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari).