Nicoleta Dumitrescu
Ieri, printre o multitudine de ştiri care anunţau tot soiul de evenimente trecute sau în desfăşurare, ochii mi s-au oprit pe un titlu care mi-a atras atenţia. Concentra, în câteva cuvinte, ceea ce se întâmplă acum în ţară. “România suferă de o lipsă acută de perspectivă, seamănă cu un om care ia tot felul de medicamente fără să se consulte cu niciun medic bun”, este una dintre concluziile la care a ajuns Arhiepiscopul Bisericii Catolice, Ioan Robu, care mai menţiona faptul că egoismul, superficialitatea, minciuna şi oboseala sunt cele mai mari obstacole pe care România trebuie să le depăşească într-o perioadă în care este marcată de o „criză” în ceea ce priveşte credinţa.
O concluzie dureroasă, ca un strigăt, al cărei ecou, însă, pare că mai are de aşteptat ceva vreme până când va sensibiliza, în adevăratul sens al cuvântului, urechile acelora care vor să audă numai ceea ce vor. Cum s-a ajuns însă aici?
Răspunsul ar putea fi găsit inclusiv dacă timpul este dat un pic în urmă, lipsa de perspectivă fiind conturată, de la un an la altul, din momentul în care s-a mers pe principiul “Merge şi aşa!”.
O dată la patru ani, electoratul merge la urne în speranţa că, dacă mai dă o şansă unora care după un mandat n-au terminat ceea ce au început sau dacă îi votează pe alţii, lucrurile pot căpăta o perspectivă în bine, cât de cât. Realitatea însă a dovedit că deşi s-a mers fie pe continuitate, fie pe schimbare, de cele mai multe ori lucrurile s-au desfăşurat mai degrabă greoi. Iar motivul a fost acela că nou-veniţii, pentru a-şi arăta inteligenţa, printre primele decizii pe care le-au luat au fost acelea de a demonta, printr-o simplă semnătură, tot ceea ce au făcut predecesorii lor. S-a pus ceva mai bun în loc? Nu neapărat, pentru că, mergându-se pe principiul “Merge şi aşa”, multe au fost începute, fără ca să fie şi obligatoriu finalizate.
Ideea este că astfel de situaţii nu ar mai trebui să se întâmple, deoarece lipsa de perspectivă, din orice domeniu, se reflectă, practic, în viaţa de zi cu zi. Partea dureroasă este însă că superficialitatea, minciuna, care ies la iveală atunci când sunt luate în calcul termene limită, în fapt seriozitatea de a pune în practică un proiect, o activitate, se răsfrâng şi asupra acelora care de-abia aşteaptă să fenteze statul. Dovadă sunt miile de persoane care, în baza celebrei Legi 416, stau cu mâna întinsă la ajutoarele sociale, pe motiv că n-au serviciu. Numai că lenea, motivată printr-o oboseală cronică, sunt adevăratele motive pentru care, de fapt, respectivii nu-şi găsesc de lucru. Motivând că au acasă “o droaie de copii”, au fost nenumărate cazurile în care asistaţii social au refuzat un loc de muncă pe motiv că banii pe care ar urma să-i primească lunar de-abia le-ar ajunge de… ţigări, preferând mai degrabă să plece vara la muncă, două-trei luni, în alte ţări, unde sunt plătiţi în euro!
Iar această situaţie nu este de ieri, de săptămâna trecută, ci de ani buni, de când politicienii, pentru a-şi asigura continuitatea în activitate, au considerat că se poate merge înainte şi cu finanţarea celor care nu muncesc. Este doar un exemplu al lozincii “Merge şi aşa!”, care a contribuit la realitatea unei Românii care suferă de o lipsă acută de perspectivă, care seamănă cu un om care ia tot felul de medicamente fără să se consulte cu niciun medic bun. Din păcate, la această concluzie, rostită de o faţă bisericească, au ajuns şi alţi români care suferă în tăcere, în speranţa unor vremuri mai bune. Poate tocmai de aceea, cei care sunt învestiţi în funcţii de decizie au o şi mai mare responsabilitate în a face dovada că, dacă se vrea, lucrurile se pot mişca. În loc de superficialitate, de spoială, de lucruri făcute de mântuială, românii vor să vadă responsabilitate, cea pe care, de altfel, şi-au anunţat-o politicienii de pe vremea campaniilor electorale.
