Aducerea la Templu a Pruncului Iisus sau Întâmpinarea Domnului este unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit pe 2 februarie, la patruzeci de zile de la Nașterea Domnului. Această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ziua Lumânărilor, în special în țările apusene, datorită obiceiului de a binecuvânta lumânările în această zi. După patruzeci de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul din Ierusalim, centrul vieții religioase a națiunii evreiești. După Legea lui Moise, femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu și aducea jertfă Domnului un miel sau doi porumbei pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăției și Sfințeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.