Festivalul Neversea continuă şi în acest an în Constanţa, iar primele 5.000 de abonamente vor fi puse în vânzare începând din 7 februarie. Cea de-a doua ediţie a celui mai mare festival de pe plajă din România, Neversea, va avea loc loc în perioada 5 – 8 iulie, în Constanţa. Împreună cu artişti de renume internaţional, unii aflaţi în premieră în România, spectatorii vor descoperi şi în acest an diversitatea muzicală, interacţiunea prin muzică, dar şi magia naturală a Mării Negre. Directorul general al festivalului, Bogdan Buta, a declarat, la Constanţa, că feedback-ul primit din partea fanilor, după ediţia din 2017, a fost ”incredibil”.
”Aşa ne-am dat seama şi am înţeles că cel mai mare festival de pe plajă din România a fost un real succes şi că merită o zi în plus şi artişti mai mulţi decât în 2017. Începând din acest an cei care intră în tărâmul fantastic Neversea vor petrece patru zile şi patru nopţi de neuitat”, a declarat Bogdan Buta, precizând că evenimentul se va desfăşura pe una din plajele din municipiul Constanţa, organizatorii având în acest moment autorizaţii pentru oricare din aceste plaje. Aceştia vor analiza toate aspectele care ţin de accesul participanţilor, fluidizarea traficului şi confortul comunităţii, urmând a se stabili în perioada imediat următoare care dintre aceste plaje este cea mai potrivită. El spune că ediţia din 2017 a fost un real succes, impactul financiar asupra oraşului, după cele trei zile de festival, însemnând o importantă infuzie de capital, bani care au rămas în comunitatea locală.
”Din estimările pe care le-am făcut, apropos de impactul în comunitatea locală, peste 20 de milioane de euro au fost cheltuiţi de către participanţii la eveniment . Aici vorbim de cazări, transport sau distracţie”, a declarat directorul general al Neversea.
În cele trei zile ale festivalului de anul trecut, peste 153.000 de participanţi din ţară şi din străinătate au trecut pragul Neversea.
Peste 100 de artişti internaţionali au urcat pe cele şapte scene printre care, pentru prima dată în România, Jason Derulo, Rita Ora şi Dua Lipa. Cei mai mulţi participanţi au venit din Bucureşti şi Constanţa, oraşe urmate de Cluj-Napoca, Braşov şi Timişoara. Din afara ţării, cei mai mulţi festivalieri au ajuns pe plaja Neversea din Marea Britanie, Germania şi Statele Unite ale Americii.
Primele 5.000 de abonamente pentru festivalul Neversea 2018 se vor pune în vânzare începând de miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00. Preţul acestora va fi de 399 de lei plus taxe şi vor putea fi achiziţionate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com. Vor fi disponibile şi abonamentele VIP la preţul de 900 de lei plus taxe. Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de 7 februarie, ora 12.00, prin care va putea achiziţiona maxim patru abonamente.