• Alte șase videocamere vor urmări tot ceea ce se întâmplă afară sau în interior
Violeta Stoica
Cele 50 de autobuze noi Diesel Euro 6 pe care Primăria Ploiești intenționează să le achiziționeze vor fi împânzite de camere de supraveghere, potrivit caietului de sarcini publicat sâmbătă, 10 februarie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Un adevărat sistem de supraveghere ar urma să fie în funcțiune în autobuzele care ar trebui să circule – primul lot cel puțin – până la finalul acestui an pe străzile din Ploiești. Conform documentației de atribuire din SEAP, șapte camere video vor acoperi toate colțurile din interiorul autobuzului, dar și pe ambele părți exterioare ale mijloacelor de transport în comun, sporind astfel atât siguranța circulației, dar și a călătorilor, pentru că montarea mai multor camere de supraveghere în interiorul acestora va reduce posibilitatea apariției hoților din buzunare.
Două camere video vor înregistra activitățile din afara autobuzului, fiind montate pe exterior, în stânga, respectiv în dreapta mijlocului de transport în comun. Două camere vor fi amplasate în așa fel încât să se înregistreze tot ceea ce se întâmplă în autobuz, în zona călătorilor, o cameră în zona șoferului, focalizată pe direcția de mers, o cameră pe partea din spate a autobuzului, pentru a se vedea dacă apar situații neprevăzute în această zonă. Mai mult decât atât, și activitățile șoferului vor fi urmărite prin intermediul unei camere speciale care să vizeze comportamentul acestuia în timp ce se află la volan. Astfel că șoferii angajați ai Transport Călători Express nu vor mai putea să vorbească la telefon, să scrie mesaje pe telefon, să primească în habitaclul lor persoane neautorizate, ceea ce va conduce, automat, la o mai mare siguranță în trafic.
Toate autobuzele ar trebui să fie fabricate de un singur producător, același model și ieșite din fabrică în anii 2017 sau 2018, cu o capacitate de minimum 90 de locuri, din care cel puțin 23 de locuri pe scaune și cu podea joasă, fără niciun fel de trepte, pentru ca persoanele cu handicap să poată să urce cu scaunele rulante în autobuz.
În urma procedurii de achiziție, va fi încheiat un acord-cadru cu un singur agent economic, valabil doi ani, valoarea estimată a acordului–cadru fiind de 41,3 milioane de lei fără TVA.
Pentru că va fi vorba despre un acord-cadru, vor fi încheiate contracte subsecvente, câte unul pe semestru, valoarea estimată a celui mai mic contract subsecvent fiind de 4,13 milioane de lei.
Până la jumătatea lunii martie, firmele vor putea depune oferte în SEAP, data limită pentru evaluarea ofertelor fiind iunie 2018.