Echipa AS Monaco s-a calificat în finala Cupei Ligii Franţei, unde va avea ca adversară, ca şi în ediţia de anul trecut a competiţiei, formaţia Paris Saint-Germain, cvadruplă deţinătoare a trofeului, potrivit Agerpres.
Gruparea din Principat s-a impus miercuri seara pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Montpellier, în cea de-a doua semifinală, graţie golurilor marcate în prima repriză de atacantul columbian Radamel Falcao (15, 29). Marţi, în prima partidă din penultimul act, Paris Saint-Germain a învins în deplasare, cu 3-2, formaţia Rennes. Golurile parizienilor au fost înscrise de Meunier (24), Marquinhos (53) şi Lo Celso (58), însă echipa pregătită de Unai Emery a evoluat timp de o jumătate de oră în 10 jucători, după eliminarea lui Mbappe, care a văzut primul cartonaş roşu din cariera sa. Rennes a profitat de omul în plus pe teren, revenind în finalul întâlnirii, când a punctat de două ori, prin Sakho (85) şi Prcic (90+2). Finala ediţiei din acest an a Cupei Ligii franceze de fotbal va avea loc în data de 31 martie, pe stadionul Matmut-Atlantique din Bordeaux. Anul trecut, în finala competiţiei, PSG a dispus cu 4-1 de AS Monaco.