N.D.

Pe data de 15 februarie, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Cu acest prilej au fost luate o serie de hotărâri, una având legătură şi cu judeţul Prahova. Concret, conform unui comunicat al BOR, „A fost aprobată înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriacă de la Mănăstirea Ghighiu din Arhiepiscopia Bucureștilor în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii”, în acest context fiind aprobate și textele Acatistului și Slujbei Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriacă.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Ghighiu – care se află în satul omonim din comuna Bărcăneşti, județul Prahova – renumită ca icoană făcătoare de minuni, este o culme a artei sacre siriene, venită din părțile creștinilor sirieni, în secolul al XVI-lea. Icoana a ajuns în România în anul 1958, ea fiind adusă de către episcopul Vasilios Samaha și oferită Patriarhului Justinian Marina, în urma unui vis în care Maica Domnului i-a cerut să îi ducă icoana în acest loc. Icoana a fost adusă din Siria și depusă în Catedrala Patriarhală din București. Se spune însă că Maica Domnului i-ar fi cerut Preafericitului Patriarh, în vis, să îi ducă icoana siriacă la Mănăstirea Ghighiu. Astfel că icoana a fost dusă la Mănăstirea Ghighiu, unde a început să facă minuni. Conform CrestinOrtodox.ro, icoana a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în data de 25 februarie 1958. Zugrăvită pe lemn de santal, icoana făcătoare de minuni de la Ghighiu este aparte. E una dintre puţinele reprezentări în care Măicuţa suferă, pare întristată amarnic de suferinţele Fiului şi păcatele oamenilor. Își păstrează numele de „Siriacă” datorită provenienței sale, fiind adusă din Siria, ea fiind renumită mai ales pentru ajutor în naştere de prunci şi tămăduirea unor boli.