L.R.

Păstrând mărturii istorice care vin din epoca bronzului şi legende legate de pământul mlăştinos pe care se întinde, comuna prahoveană Fulga, din zona sud-estică a judeţului, a fost atestată documentar în vara anului 1526. Existenţa sa de aproape cinci secole este surprinsă într-o amplă monografie în două volume şi în format mare (A4) apărută recent. În aproape 1000 de pagini, sunt prezentate de către autorul lucrării, ing. Marin Duţă, date reprezentative din toate domeniile vieţii unei aşezări trecute administrativ de la vechiul judeţ Saac, la Săcuieni şi Prahova.
Chiar fotografiile aşezate pe coperta fiecărui volum în parte îi dau cititorului imaginea unei prezentări în oglindă a datelor referitoare la comună şi la cele două sate componente : Primăria veche-1941 şi Primăria nouă-2007, Biserica Fulga de Jos-1882 şi Biserica Fulga de Sus-1834, Şcoala Fulga de Jos-1934 şi Şcoala Fulga de Sus-1928. Bogăţia informaţiilor de arhivă, a fotografiilor ce păstrează patina timpului, prezentarea unor pagini din registrele de stare civilă şi din evidenţele şcolilor, inserarea unor foi matricole, a unor grafice, a arborelui genealogic al unor familii de localnici, toate se armonizează într-o lucrare de interes şi pentru specialişti, dar şi pentru oricine vrea să-şi cunoască rădăcinile, înrudirile familiei de sânge şi a celei mari, a comunităţii în care trăieşte. De aceea, monografia merită să îşi găsească locul în bibliotecile şcolilor din comună, dar şi în casele celor care trăiesc în Fulga. Este de apreciat de altfel interesul profesorilor din localitate faţă de o asemenea lucrare monografică şi este de aşteptat ca ea să devină mai mult decât un instrument de lucru pentru disciplinele pe care le predau copiilor aşezării, transformând-o într-un fel de carte de istorie locală, care să-i facă pe cei tineri să înţeleagă de unde vin, cine au fost înaintaşii lor, cum au trăit şi ce au realizat bunicii şi părinţii lor. Într-un an în care este marcat Centenarul, o dovadă a patriotismului adevărat ar putea fi chiar această apropiere a generaţiilor de azi de istoria trecută, pentru a o înţelege mai bine pe cea a prezentului.