Tricolorul LMV Ploiești – CS Arcada Galaţi 3:2 (25:23, 25:19, 21:25, 17:25, 16:14)
Petre Apostol
Sala: „Olimpia”, Ploiești; spectatori: 500.
Tricolorul LMV: Aleksandar Milivojevic 9 puncte (4 puncte de break) – 5/16 în atac (31%), 2 ași, două blocaje; 36% recepție pozitivă/25% perfectă (28 recepții), Nikita Stulenkov 8p (6) – 2/7 (29%), 4 blocaje, 2 ași, Laurențiu Lică 23p (7) – 21/48 (44%), două blocaje, Bogdan Olteanu (cpt.) 10p (3) – 10/27 (37%); 20% rec. poz./10% perf. (10 rec.), Julian Bissette 8p (3) – 3/6 (50%), 4 blocaje, 1 as, Cristian Bartha 1p (1) – 0/3 (0%), 1 as – Philipp Kroiss 45% rec. poz./18% perf. (22 rec.). Au mai jucat: Gijs Jorna 7p (4) – 3/8 (38%), 2 ași, două blocaje; 44% rec. poz./36% perf. (25 rec.), Alexander Kullo 1p – 1/3 (33%), Pavel Dushkov 1p – 1/2 (50%), Jose Carrasco. Rezervă neutilizată: Ovidiu Darlaczi.
Total echipă: 68 puncte (28 puncte de break) – 46/120 în atac (38%), 14 blocaje, 8 ași; 40% recepție pozitivă/26% perfectă (86 recepții); 6 erori la recepție, 11 erori în atac, 25 erori la serviciu (103 servicii).
Antrenori: Sergiu Stancu, Mădălin Marinescu.
CS Arcada: Nikola Kovacevic 10 puncte (1 punct de break) – 10/29 în atac (34%); 30% recepție pozitivă/22% perfectă (23 recepții), Victor Rangel 10p (6) – 5/9 (56%), 5 blocaje, Adrian Gontariu 20p (6) – 17/43 (40%), 3 blocaje, Marian Bala 14p (8) – 11/28 (39%), două blocaje, 1 as; 36% rec. poz./31% perf. (36 rec.), Luka Suljagic 0p – 0/3 (0%), Filip Despotovski (cpt.) – Neven Majstorovic 29% rec. poz./21% perf. (14 rec.). Au mai jucat: Andrei Spînu 9p (6) – 4/6 (67%), 4 blocaje, 1 as, Șerban Pașcan 1p – 1/2 (50%); 40% rec. poz./20% perf. (5 rec.), Arvydas Miseikis 0/2 (0%), Adrian Feher, Dmytro Filippov. Rezerve neutilizate: Alexandru Zahar – Florin Lefterache.
Total echipă: 64 puncte (27 puncte de break) – 48/122 în atac (39%), 14 blocaje, 2 ași; 33% recepție pozitivă/26% perfectă (78 recepții); 9 erori la recepție, 12 erori în atac, 20 erori la serviciu (106 servicii).
Antrenori: Neculai Harabagiu,
Marian Apostu.
Arbitri: Tudor Pop, Cristian Șanta, ambii din Cluj-Napoca.
Observator FRV: Angeluș Cotoanță, București.
Campionatul masculin de volei a reînceput la finalul săptămânii trecute, iar prima etapă a anului (cea de-a XIV-a din faza I, a treia din retur) a programat unul dintre duelurile vedetă ale acestui sezon competițional, între două pretendente la titlul național. Tricolorul LMV Ploiești a debutat în 2018 cu un meci deosebit de important, primind vizita formației CS Arcada Galați, elevii antrenorilor Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu urmărind să confirme victoria din deplasare, obținută în tiebreak. Și, în plus, să-i dedice un succes antrenorului secund, ploieșteanul Mădălin Marinescu, unul dintre cei care s-au implicat la înființarea echipei și care și-a aniversat, sâmbătă, ziua de naștere.
Sosiți și cu o mică, dar zgomotoasă galerie la Ploiești, gălățenii și-au arătat dorința de revanșă încă din startul partidei, Gontariu și Bala oferind un avantaj de trei puncte oaspeților, scor 7:4. Lică, Milivojevic și Bissette au egalat la 12, însă echipa vizitatoare a avut o defensivă mai bună, reușind să refacă ecartul de trei lungimi, scor 16:13. Finalul setului avea să prevestească mersul întregului meci.
Ploieștenii au revenit, egalând la 21, pentru ca oaspeții să puncteze, apoi, de două ori la rând. Tricolorul LMV nu a cedat, Kullo și Stulenkov (cu un blocaj, după ce se remarcase la serviciu anterior) egalând la 23. Lică a adus pentru prima oară în avantaj echipa ploieșteană, într-un moment critic, iar gazdele și-au adjudecat actul după o eroare în atac a lui Kovacevic, contestată vehement de oaspeți.
Modul în care au cedat setul întâi avea să-i coste pe gălățeni actul al doilea, început cu un cartonaș roșu, pornind, astfel, de la scorul de 1:0 pentru gazde. Olteanu și co. și-au văzut de joc, profitând la maximum de deruta din tabăra adversă, distanțându-se la 7:1, respectiv 13:4. Gălățenii au dat ceva emoții ploieștenilor, revenind în joc după un parțial de 7:1 (scor 14:11), însă Stulenkov și Jorna au avut grijă să spulbere speranțele oaspeților. Iar Tricolorul LMV a revenit în control, scor 17:11, pentru a-și adjudeca actul cu scorul de 25:19.
Setul al treilea a început sub semnul blocajelor gălățene (Gontariu și Rangel), CS Arcada desprinzându-se la 6:2. Bissette, Lică și Milivojevic au răspuns pentru ploieșteni (scor 7:8), dar Bala și Spînu au menținut oaspeții în avantaj, care au refăcut, treptat, ecartul de patru lungimi (scor 12:8). Gazdele au egalat, însă, după patru puncte la rând, prin Lică în atac și Stulenkov la serviciu.
A urmat un scurt duel dintre Lică și Kovacevic în atac, pentru ca Stulenkov să rupă jocul de „side-out”, oferind gazdelor avantajul, scor 16:15. Gălățenii aveau, însă, să rezolve soarta setului, Bala și Gontariu fiind găsiți bine de Despotovski, iar CS Arcada s-a desprins la 22:18. Ploieștenii nu au putut reveni, iar gălățenii au câștigat setul cu scorul de 25:21, act încheiat cu patru servicii consecutiv ratate.
Setul al patrulea părea să înceapă bine pentru gazde, Stulenkov și Lică punctând pentru 3:1. Dar, lucrurile aveau să se întoarcă în favoarea gălățenilor, care au bifat una dintre cele mai bune evoluții din acest sezon, Spînu fiind în centrul atenției, sprijinit de Bala, Gontariu și Kovacevic. CS Arcada s-a desprins la 9:5, apoi la 14:7, respectiv 19:11, iar gălățenii s-au impus fără mari probleme cu 25:17.
Tiebreakul a avut o evoluție parcă scrisă la Hollywood. La scorul de 9:6 pentru oaspeți, Gontariu a ratat ca un începător un atac, care putea fi decisiv. Au urmat, apoi, după răspunsul extraordinar al lui Lică, alte trei atacuri ratate de Gontariu și Kovacevic. Iar ploieștenii nu au avut nevoie de invitație pentru a reveni în control, Jorna și Olteanu oferind trei mingi de meci gazdelor, scor 14:11. Spînu, Rangel și Bala au egalat, în primă instanţă, dar ploieștenii s-au dovedit mai stăpâni pe sine, iar Olteanu și-a arătat experiența în momente decisive, punând punct meciului cu două atacuri reușite, scor 16:14.
Ploieștenii au câștigat, astfel, după mai bine de două ore de joc, o adevărată finală, un meci care poate fi catalogat ca una dintre cele mai spectaculoase partide din ultimii ani, în campionatul românesc.