Florin Tănăsescu

Codrin: – Mă șefu’, că tot îţi lustruiesc eu ghetele în fiecare dimineaţă, am întrebat o sută de votanţi cine a zis „Vezi că ești prost, Cocoșilă ?”. Toţi au dat-o-n bară. Chiar așa de needucat e neamul ăsta ?
Dragnea: – Îhî !
Olguţa: – Nilă a zis-o, atunci când i-a furat caii lu tac’-su și noi viitorul naţiei ăsteia, ce nu ţi-e clar ?
Petre Daea: – După cum poetul zice că “Veșnicia la guvernare a pesedeului s-a născut la sat”, iar Fănuș Neagu că “Dracu’ a strigat și ne-a adunat”, există suspiciunea rezonabilă că nu Nilă a comis-o, ci Achim. Achim Irimescu, antemergătorul meu de la Agricultură.
Codrin: – Mă șefu’, înghiţi-ţi-aș toate dosarele penale în care ești inculpat, că tot veni vorba de tristeţe, matale nu puteai să pui în fruntea Guvernului o fătucă, dacă nu sexy, măcar semi sau sferto-sexy ? Să am și eu o motivaţie de a veni la ședinţele de partid ? Traian le-a avut și pe Elena Udrea și pe Roberta Anastase…
Ministrul Educaţiei: – Da’ asta ce-are, mă? E cumva balcâză și lălâie, ca enoriașa Preafericitului, după cum s-a exprimat poetul nostru naţional, Ion Cracă ?
Dragnea: – Ușurel cu pamblicele la adresa Vioricăi ! Pentru ca lucrurile în ţara asta să meargă bine, fiindcă noi tăiem, noi spânzurăm, procedăm în felul următor. Tu, ăsta de la Educaţie, cum zici că te cheamă ?
– Soarbe-Zeamă !
– Cum te strigă ?
– Mămăligă.
– Mămăligă, umbli mătăluţă pe ici pe colo și anume prin punctele nevralgice ale bazinului electoral – mioritico- liric și începi prin a schimba “ Moromeţii” cum schimb eu prim-miniștrii. Deci, zice bine Guica – pardon, Olguţa: Nilă nu fură caii, ci, dimpotrivă, atrage fonduri europene la greu, creează locuri de muncă, ridică spitale, face drumuri.
– Înţeles, să trăiţi !
– N-ai înţeles nimic, vită guvernamentală. Ascultă comanda la mine: Faci și din Fierăria lui Iocan…
– Un mall…
– Iar ești bou. Nu, faci filială pesedistă, că aici e bătaia peștelui.
– Vreţi să inund ţara, înţeleg, să aveţi dumneavoastră unde pescui.
– Nu, mă, că Belina are pește, iar ţara e deja la apă. Pohta ce-o pohtesc este ca replica “Vezi că ești prost, Cocoșilă ?” să fie schimbată în “Vezi că ești deșteaptă și sexy, Viorica Dăncilă ?”
– Adicătelea cum îi spuneţi dumneavoastră lu’ doamna Carmen Dan ?
– Băi, nu ești așa de tălâmb cum scrie presa. Dap ! În felul ăsta, împăcăm și capra și varza. Adică și pe Ștefănescu Codrin – care vrea o gagică ca-n Luceafărul – și pe Daea Petre – care vrea una cu mersul ca la prașilă.
Codrin: – Reformulez, șefu’. Cine a zis “Vezi că ești sexy, Viorica Dăncilă ?”
– Io, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele. Toţi, uniţi în cuget și-n simţiri. Toată ţara.
Iar Daea repetă ca un căpiat: Dracu’-a tunat și ne-a adunat !