USR a depus, luni, la Curtea Constituţională, sesizările în privinţa proiectelor de modificare a Legilor Justiţiei, acestea fiind semnate de toţi cei 27 de deputaţi ai partidului, 16 deputaţi PMP, patru independenţi şi trei deputaţi PNL. „USR a depus contestaţie la Curtea Constituţională pe cele trei Legi ale Justiţiei. Aşteptăm cu interes analiza acestor contestaţii şi decizia Curţii. USR a promis că va folosi toate instrumentele legale şi toate pârghiile pe care le are la dispoziţie pentru a încerca să amâne şi, până în final, sperăm noi să blocăm acest abuz asupra statului de drept”, a declarat liderul formaţiunii, Dan Barna, la Parlament. Juriştii USR au găsit noi motive de neconstituţionalitate faţă de sesizările deja depuse la CCR de ÎCCJ şi PNL pe Legile Justiţiei. De exemplu, ÎCCJ nu a invocat în sesizare motive extrinseci, de procedură, ci s-a limitat la atacarea unor articole individuale, în timp ce USR a arătat în sesizare că proiectele de modificare a legilor Justiţiei au fost adoptate cu încălcarea principiului bicameralismului şi principiului respectării legii, precum şi cu încălcarea ordinii de sesizare a Camerelor Parlamentului. De asemenea, juriştii USR au arătat în sesizare că proiectele încalcă obligaţiile rezultate din aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, potrivit unui comunicat. În ceea ce priveşte motivele intrinseci de neconstituţionalitate, USR a contestat în plus faţă de ÎCCJ separarea strictă a carierelor judecătorilor şi procurorilor şi diminuarea atribuţiilor plenului CSM în favoarea secţiilor separate. „Transferul atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii de la Plen către secţii a fost aspru criticat şi în doctrină, considerându-se că această manevră neconstituţională sporeşte posibilitatea ca deciziile să fie influenţate de factori externi, provenind din sfera politică”, se arată în sesizarea formulată de Uniunea Salvaţi România. Sesizările USR au fost finalizate încă de la finalul anului trecut, dar nu au fost depuse deoarece nu avea numărul necesar de semnături (50 de deputaţi sau 25 de senatori). „CCR are o jurisprudenţă foarte clară. Contestaţiile pot fi înregistrate până la promulgarea legii, deci suntem, fără îndoială, în temeiul legal existent şi în argumentul pe care CCR l-a folosit. Dacă CCR va înţelege să îşi schimbe jurisprudenţa, vom lua o decizie la acel moment. În momentul de faţă, suntem pe cadrul legal, real, funcţional şi existent în România”, a susţinut Barna.