Fostul lider mondial Serena Williams a anunţat, ieri, că nu va participa la turneul de Grand Slam de la Australian Open, pe care l-a câştigat în 2016, din cauza faptului că nu s-a refăcut din punct de vedere fizic. Serena Williams, de 23 de ori campioană de Grand Slam, nu îşi va apăra titlul cucerit anul trecut şi va lipsi, astfel, la cel de-al patrulea turneu major după ce a dat naştere unei fetiţe, în septembrie 2017. Chiar dacă a reluat antrenamentele şi a disputat chiar şi un meci demonstrativ sâmbata trecută, la Abu Dhabi, scor 2-6, 6-3, 5-10 cu Jelena Ostapenko, americanca nu se simte pregătită să facă faţă unui turneu de Grand Slam. „După ce am jucat primul meci din postura de mamă, am realizat că, deşi am făcut progrese, nu am ajuns la nivelul dorit din punct de vedere fizic. Eu şi antrenorul meu am spus dintotdeauna: mergi la un turneu doar atunci când îl poţi câştiga”, a transmis, prin intermediul unui comunicat, Williams, care se află acum pe locul 22 WTA.
La competiţia de la Melbourne, Simona Halep are statut de favorită principală. Şi fostul lider mondial Andy Murray, locul 16 ATP, şi-a anunţat, joi, retragerea de la Australian Open, din cauza accidentării la şold, la puţin timp după ce Kei Nishikori, numărul 22 mondial, a dezvăluit că nici el nu va lua parte la primul Grand Slam al anului. Murray, triplu campion la turneele de Grand Slam, nu a mai jucat niciun meci oficial de când a fost învins de Sam Querrey, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, în iulie 2017. „Din păcate, nu voi juca la Melbourne în acest an, din cauza faptului că nu sunt refăcut complet. În scurt timp voi zbura către casă, pentru a analiza ce am de făcut. Sper să revin cât mai curând!”, a declarat britanicul, prin intermediul unui comunicat de presă. La rândul său, Kei Nishikori nu s-a refăcut după accidentarea suferită la încheietura mâinii drepte şi nu va juca nici el la Australian Open. Japonezul nu a mai jucat după turneul de la Montreal, care a avut loc în august 2017. „Australian Open este Grand Slam-ul meu preferat şi mă doare faptul că nu voi juca în acest an”, a mărturisit Nishikori. Turneul de la Australian Open, primul Grand Slam al anului, se va desfăşura în perioada 15-28 ianuarie.