Florin Tănăsescu
– Am furat și am mâncat, mamă, o boabă de strugure din rafturile ademenitor așezate în hipermarket. M-am întrebat ce gândește cerberul – gardian care supraveghează, prin metode moderne, tot ce mișcă acolo, în Carrefour. Cred că nu m-a văzut.
– Te-a văzut, copile, dar are și el, la rându-i, copii, aflaţi la răscrucea dorinţelor noastre de vremuri mai bune.
Plec la vânătoare de oferte prin mallurile din zona munţilor Carpaţi.
Se găsesc, la preţ de discount, băuturi fine. Lacrima Christi, de exemplu! Băutură fină, pentru oameni cu obrazele fine! Să cumpăr și niscaiva struguri, ca să pun pe masă, să impresionez invitaţii care-mi calcă pragul acum, de Sfântul Ion? Aceasta-i întrebarea care mă frământă, nu grija zilei de mâine.
Că le lasă și lor gura apă după niscaiva trufandale și, firește, o boabă-două de strugure, fiindcă frunza din vii a ruginit. Ca și speranţele noastre de mai bine. Nu cumpăr, fiindcă mi-e silă: strugurii nu-s întregi, au broboane lipsă. A rămas doar ceva din care pot să fac ţuică de tescovină. Da, dar “nu obișnuiesc să beau ţuică”, vorba lui Parizianu’. Deci, cum ziceam, cumpăr Lacrima Christi. Mai multe sticle, că trebuie să ne mai și dregem a doua zi, nu ?
Mi-aduc aminte de îndemnul “Să nu uiţi, Darie !”. Am crezut, până mai ieri – alaltăieri, că botniţa pusă ţăranilor care culegeau viile boierilor erau povești de adormit copiii, gen “Fetiţa cu chibriturile”. Da, cel mai probabil, Zaharia Stancu a fabulat la vremea respectivă, că așa erau vremurile impuse de comuniști. Cu siguranţă, a fost, însă, fără să vrea, un vizionar. O botniţă nevăzută e pusă românului de rând în ziua de azi, care nu-s din neamul lui Parizianu’.
”Copii săraci și sceptici ai plebei proletare” privesc – nu, nu prin ferești murdare, ci ultralustruite – la vânzoleala din hipermarketuri. Unul dintre ei este cerșetorul care, la răscruce de viaţă, speră că va strânge azi ceva mărunt mai mult decât ieri. Asta până nu-l gonesc gaborii – pe motiv că strică imaginea magazinului, nu a României… –
care patrulează în locuri liniștite, nu acolo unde se iau la harţă ţiganii sau fac grătare în mijlocul drumului. Stă în faţă la Carrefour, deci la răscruce de trai și netrai, implorându-te din priviri să-i dai lui căruciorul ticsit cu de-ale gurii, cu lucruri utile și inutile, pentru a recupera amărâta aia de fisă de 50 de bani, băgată pentru a lua căruciorul.
Căruciorul cu lucruri utile și inutile. La capitolul utile trecem, nu-i așa ?, șerveţelele umede, de care am nevoie pentru a ne umezi ochii la biserică, atunci când zice popa: “Să ne rugăm pentru cei aflaţi în nevoie. Și să-i miluim ! Și să nu mâncăm înainte de a împărţi sărmanilor din bucata noastră de pâine”. Firește, popa nu zice niciodată din bucata de cozonac, de tort, că deh…
Și mai zice prelatul să ne rugăm și pentru sănătatea conducătorilor noștri, care-și fac operaţii de apendicită la Viena, și firește, pentru terminarea Catedralei. Și, cum am obrazul subţire, mă abţin cu greu să nu zic “Fir-aţi ai dracului cu melcii voștri!”.
– Deci, să nu uiţi, Darie, să nu uiţi, copile ! Câtă vreme te vei uita cu jind la bomboanele de la mall, câtă vreme ciugulești pe furiș broboane din ciorchinii de struguri așezaţi pe rafturi ca salamul și untul aranjate pe rafturi când venea Ceaușescu, în vizită, la Alimentara, nicio Catedrală, niciun lanţ nou de magazine deschis, nicio pasarelă inaugurată cu pompă și panglici nu valorează nimic.
– Da, mamă, dar azi am vrut să mănânc iar o boabă de strugure. Mi-au rămas dinţii în ea. Era de ceară !
Iar mama a plâns. Nu vărsând picături din sticla cu Lacrima Christi – de care n-a auzit în viaţa ei – ci cu lacrimi de lacrimi.
