Marian Dima

Ziua Unirii a fost serbată ieri şi pe terenul de fotbal! Sala Sportului din Buşteni a găzduit atât momentul festiv “tradiţional” al zilei de 24 ianuarie, o horă în toată regula, cu foşti internaţionali români în prim-plan, dar şi un meci de fotbal în care gloriile rapidiste au întâlnit o selecţionată locală, plus o serbare bine-venită, cu un tort special, care să marcheze această zi specială.hora uniri d 28
Prezenţa la Buşteni a jucătorilor de la Academia Rapid – noul proiect fotbalistic care se doreşte a fi continuatorul tradiţiei clubului din Giuleşti – a fost un bun prilej pentru o acţiune specială, dedicată zilei Unirii.
Astfel, echipa de old-boys a Buşteniului, cu fostul edil, actual senator, Emanoil Savin în teren, a dat piept cu o formaţie a Rapidului formată din jucătorii “cu nume”, angrenaţi în proiectul renaşterii echipei giuleştene, de pe parchetul sălii nelipsind foştii internaţionali români, cu titluri şi prezenţe europene la activ, Daniel Niculae, Daniel Pancu, Vasile Maftei, Ionuţ Voicu, Ovidiu Burcă sau Constantin Schumacher (ultimul, antrenor care a trecut şi prin curtea Petrolului, fără a reuşi să ia vreun punct în scurtul său mandat, acum tehnician al echipei din Liga a IV-a bucureşteană, Academia Rapid). hora uniri b 28
Prezenţa fostelor glorii rapidiste la Buşteni este legată de efectuarea cantonamentului montan în această staţiune de către echipa care se luptă pentru promovarea în Liga a III-a cu CSA Steaua şi… problemele juridice (structura sportivă actuală nu a reuşit să capete personalitate juridică – CIS şi este în pericol de a nu putea juca barajul de promovare, dacă va ajunge acolo). Academia Rapid se antrenează în staţiunea de pe Valea Prahovei, unde, peste nici două săptămâni va intra în stagiu centralizat de pregătire şi Valeriu Răchită, cu FC Snagov, alb-vişiniii având parte de un adevărat stagiu de iarnă, odată cu venirea lor ningând din abundenţă, rapidiştii antrenându-se în sala de sport, pe terenul de la hotel, dar şi pe pantele din apropiere, printre nămeţi.

Şi Petrolul a beneficiat de ajutor

hora uniri c 28De-a lungul ultimilor ani, mai multe structuri fotbalistice au găsit sprijin financiar la fostul edil al Buşteniului – Emanoil Savin. Acesta a “echipat” selecţionata judeţeană, Prahova Muntenia, la turneul victorios din UEFA Regions Cup, de la Istanbul, apoi, în mandatul lui Dan Capră, a sponsorizat închirierea terenului “Ilie Oană” la ultimele jocuri din Liga I, înainte de a se “închide taraba”, în momentul în care clubul risca să nu mai termine campionatul, din cauza datoriilor către SGU – administratorul de atunci al arenei.
Şi “noul Petrolul”, varianta “52”, a beneficiat de câteva ori de acest sprijin, primii bani, necesari închirierii stadionului, la începutul proiectului, dar şi susţinerea financiară a sărbătoririi celor 50 de ani de la victoria cu Liverpool făcându-se tot pe această “filieră”. În plus, fostele glorii petroliste au fost serbate, de fiecare dată, în ultima perioadă, actualul senator făcându-şi timp să le ureze personal “La mulţi ani!”. “Eu chiar aş vrea să stau de vorbă cu cel care dă bani acum, de la Veolia. Petrolul ar putea fi ajutat în continuare, aşa cum am mai făcut-o şi la începuturile proiectului” – spune Savin.