Sfinţii Ermil şi Stratonic au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, în timpul persecuţiilor declanşate de împăratul Licinius (230-325). Diaconul Ermil a fost chemat înaintea împăratului ca să dea mărturie despre necinstirea idolilor. Sfântul Ermil, ajuns în faţa împăratului, a spus că slujeşte numai Dumnezeului nevăzut, nu zeităţilor surde şi neînsufleţite, făcute de mâini omeneşti, din lemn ori din pietre, despre care „mai curând te apuca râsul cât de neputincioase sunt, iar nu să te închini lor”. În urma acestei mărturisiri, împăratul a poruncit să fie bătut peste faţă cu un bici de metal şi să fie întemniţat. După trei zile de stat în temniţă, este întrebat dacă refuză închinare la Hristos. Pentru că nu se leapădă de cinstirea lui Hristos, este supus altor chinuri, printre care şi ruperea pântecelui cu unghii de fier. În urma acestor pătimiri, temnicerul Stratonic a simţit prin Duhul Sfânt durerea lui Ermil şi s-a îngrijit de rănile acestuia.
