F. T.
Ieri, poliţiştii prahoveni de la Secția de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu angajați ai Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR – coordonați de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova – , au descins în 20 de locații, la persoane și sedii de firme suspectate de evaziune fiscală.
Oamenii legii au descins atât în șapte locații din Prahova – Ploiești, Ariceștii Rahtivani și Corlătești -, precum și în Capitală și în județele Bacău, Giurgiu și Ilfov.
“Acțiunea a vizat persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracțională specializată în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor. Astfel, în perioada 2012 – 2016, trei societăți comerciale beneficiare ar fi influențat obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidențele contabile proprii de achiziții nereale.Pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost folosite 10 societăți cu un comportament de tip «fantomă»”, precizează, într-un comunicat de presă, reprezentanții IPJ Prahova.
Aceștia ne-au mai precizat că de la locațiile în care poliția a descins au fost ridicați 80.000 de lei, precum și diferite înscrisuri care ar putea servi la probarea activității infracționale.
Prejudiciul estimat de anchetatorii prahoveni se ridică, până în prezent, la aproximativ 3.900.00 de lei – din actele de evaziune fiscală – și la peste 8.000.000 de lei – din infracțiunea de spălare a banilor.
Până aseară, 19 persoane urmau să ajungă în fața anchetatorilor de la IPJ Prahova pentru a fi audiate.