Cum se realizează admiterea unei persoane cu handicap într-un centru rezidenţial?

„Ce demersuri trebuie să fac pentru admiterea mamei mele, persoană cu handicap, într-un centru rezidenţial de stat din Prahova?”
Ioan Vasile, Ploiești


Persoana cu handicap – din Prahova ori reprezentantul legal al acesteia – va depune şi va înregistra o cerere în acest sens la primăria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, primăria urmând să o transmită, în termen de maximum 5 zile lucrătoare, la registratura Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Prahova, însoţită de următoarele documente: copie de pe actele de identitate; certificatul de naştere, de căsătorie sau de deces al aparţinătorului; copie de pe documentul ce atestă încadrarea în grad de handicap; adeverinţă de venit; documente doveditoare a situaţiei locative; ultimul talon de pensie, dacă este cazul; raportul de anchetă socială; investigaţii paraclinice; dovada eliberată de serviciul specializat al primăriei prin care se atestă că acesteia nu i s-au putut asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate; pentru persoane cu cod handicap 5, 6 – act curatelă şi acte de identitate ale curatorului. Registratura D.G.A.S.P.C. Prahova va transmite Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Prahova -cererea persoanei solicitante, împreună cu documentele menţionate mai sus, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrare. Comisia verifică cererea şi documentele şi soluţionează cererea, în termen de cel mult 15 zile de la data înregistrării dosarului.