• Tot la Ploieşti, echipa masculină U18 a ratat în ultimul meci prezenţa la turneul final
Petre Apostol
Primele competiţii oficiale ale anului desfăşurate în Prahova au avut loc săptămâna trecută, de joi până duminică, în Sala Sporturilor „Olimpia”, din Ploieşti, echipele naţionale de volei feminin şi masculin, la categoria cadeţi (U18 băieţi şi U17 fete), evoluând în preliminariile Campionatelor Europene.
Dintre cele două echipe naţionale, doar reprezentativa feminină a reuşit să se califice la turneul final, adjudecându-şi prima poziţie în grupa găzduită de Sala „Olimpia”, cu maximum de puncte acumulate şi doar un set cedat în cele trei partide. Elevele antrenorilor Marius Macarie şi Adrian Mihăilă au trecut de Elveţia şi Suedia în primele două meciuri, la fel ca şi Belgia, de altfel. Astfel, duminică seară, în ultima partidă a grupei, tricolorele se luptau cu selecţionata belgiană pentru supremaţia în clasament şi, implicit, pentru calificarea la turneul final.
Impulsionate de un public numeros prezent în arena ploieşteană (peste 1200 de spectatori), voleibalistele tricolore au respectat calculele hârtiei (fiind principalele favorite la câştigarea grupei), impunându-se cu scorul de 3:1, chiar dacă au cedat primul set.
Prin urmare, această generaţie a României a bifat a doua calificare consecutivă la turneul final al Campionatului European, după cea de anul trecut, la care a ocupat locul al şaptelea.
Dintre sportivele tricolore, Alexia Căruţaşu a fost principala marcatoare, cu 46 de puncte în total, pentru o medie de 4,6 puncte pe set, fiind a cincea în clasamentul marcatoarelor din toate grupele preliminare. De asemenea, Denisa Ionescu a fost lidera României la blocaj, încheind a patra la acest capitol din toate grupele calificărilor, cu 10 blocaje realizate, având o medie de un blocaj pe set. În plus, Cosmina Marinescu a fost a patra în clasamentul coordonatorilor, cu o eficienţă de 37,70%.
Lotul echipei feminine a României a fost următorul: Denisa Ionescu, Ilinca Macarie, Karina Murariu, Andreea Murar, Francesca Alupei, Cosmina Marinescu, Florina Murariu, Georgiana Popa, Alexia Căruțașu, Alexandra Spînoche, Mara Dumitrescu, Adriana Alexandru.
În privinţa echipei masculine care a atacat calificarea la turneul final la Ploieşti, aceasta a ratat prezenţa între cele mai valoroase 12 formaţii europene. Elevii antrenorilor Daniel Săvoiu şi Dragoş Ion au debutat cu o înfrângere clară în compania principalei favorite la câştigarea grupei, Belarus, dar şi-au menţinut şansele de calificare, după victoria în minimum de seturi obţinută în dauna selecţionatei din Israel.
În ultimul meci al evenimentului voleibalistic desfăşurat în Sala „Olimpia”, duminică seară, echipa tricoloră a întâlnit Serbia, în lupta pentru locul secund, pentru calificarea la turneul final având nevoie de un succes în trei seturi. Însă, tricolorii au pierdut în patru seturi meciul, ratând atât locul secund, cât şi calificarea.
Dintre jucătorii Naţionalei tricolore, s-a remarcat Eduard Purcaru, care a fost al optulea în clasamentul coordonatorilor din faza preliminară, cu o eficienţă de 35,53%.
Lotul echipei masculine a României a fost alcătuit din următorii jucători: Andrei Druţă, Bogdan Catană, Andrei Cîrlogănescu, Costin Săvoiu, Gabriel Pop, Laurenţiu Chicu, Cristian Badea, Eduard Purcaru, Christian Salatioan, Adrian Holotă, Florin Cojocariu, Cristian Drăgan.
Rezultatele grupei A, în preliminariile competiţiei feminine, desfăşurată la Ploieşti:
Joi, 4 ianuarie
Elveția – România 0:3 (18:25, 21:25, 15:25)
Vineri, 5 ianuarie
Belgia – Elveția 3:1 (25:13 25:20, 24:26, 25:21)
România – Suedia 3:0 (25:10, 25:13, 25:12)
Sâmbătă, 6 ianuarie
Suedia – Belgia 0:3 (8:25, 12:25, 11:25)
Duminică, 7 ianuarie
Suedia – Elveția 0:3 (12:25, 17:25, 11:25)
România – Belgia 3:1 (23:25, 25:22, 25:19, 25:19)
Clasament: 1. România 9p, 2. Belgia 6p, 3. Elveţia 3p, 4. Suedia 0p.
În celelalte grupe preliminare, clasamentele au fost următoarele:
Grupa B (disputată în Italia): 1. Italia 9p, 2. Polonia 5p, 3. Croaţia 4p, 4. Austria 0p.
Grupa C (disputată în Cehia): 1. Slovenia 8p, 2. Spania 5p, 3. Cehia 5p, 4. Islanda 0p.
Grupa D (disputată în Rusia): 1. Rusia 6p, 2. Franţa 3p, 3. Finlanda 0p.
Grupa E (disputată în Serbia): 1. Serbia 6p, 2. Olanda 3p, 3. Estonia 0p.
Grupa F (disputată în Ucraina): 1. Ucraina 6p, 2. Grecia 2p, 3. Letonia 1p.
Grupa G (disputată în Ungaria): 1. Turcia 9p, 2. Ungaria 6p, 3. Portugalia 3p, 4. Slovacia 0p.
Grupa H (disputată în Germania): 1. Belarus 9p, 2. Germania 6p, 3. Israel 3p, 4. Danemarca 0p.
La turneul final, programat în perioada 13-21 aprilie, în Bulgaria, alături de echipa ţării gazdă au mai obţinut calificarea următoarele formaţii: România, Italia, Slovenia, Rusia, Serbia, Ucraina, Turcia, Belarus, Olanda, Germania, Ungaria.
Rezultatele grupei D, în preliminariile competiţiei masculine, desfăşurată la Ploieşti:
Joi, 4 ianuarie
Israel – Serbia 1:3 (11:25, 18:25, 25:20, 17:25)
România – Belarus 0:3 (16:25, 15:25, 23:25)
Vineri, 5 ianuarie
Belarus – Israel 3:0 (25:13, 25:14, 25:16)
Sâmbătă, 6 ianuarie
Serbia – Belarus 0:3 (9:25, 21:25, 16:25)
România – Israel 3:0 (25:20, 25:19, 27:25)
Duminică, 7 ianuarie
Serbia – România 3:1 (25:20, 25:17, 22:25, 25:21)
Clasament: 1. Belarus 9p, 2. Serbia 6p, 3. România 3p, 4. Israel 0p.
În celelalte grupe preliminare, clasamentele au fost următoarele:
Grupa A (disputată în Grecia): 1. Grecia 9p, 2. Portugalia 6p, 3. Letonia 3p, 4. Spania 0p.
Grupa B (disputată în Ucraina): 1. Turcia 9p, 2. Ucraina 6p, 3. Ungaria 3p, 4. Georgia 0p.
Grupa C (disputată în Italia): 1. Italia 9p, 2. Finlanda 6p, 3. Elveţia 3p, 4. Danemarca 0p.
Grupa E (disputată în Bulgaria): 1. Bulgaria 9p, 2. Franţa 6p, 3. Olanda 3p, 4. Suedia 0p.
Grupa F (disputată în Rusia): 1. Rusia 9p, 2. Polonia 6p, 3. Slovenia 3p, 4. Cipru 0p.
Grupa G (disputată în Germania): 1. Belgia 9p, 2. Germania 6p, 3. Estonia 3p, 4. Austria 0p.
La turneul final, programat în perioada 7-15 aprilie, în Cehia şi Slovacia, alături de gazdele competiţiei s-au mai calificat următoarele echipe: Grecia, Turcia, Italia, Belarus, Bulgaria, Rusia, Belgia, Franţa, Germania, Ucraina.