F.T.
Aproape că nu a fost zi, aproape că nu a fost noapte în care pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova să nu fi fost solicitați, la acest început de an, pentru a stinge fie un autoturism care a luat foc aşa, nitam-nisam, în mijloc de stradă, fie o casă – sau mai multe ( vezi focul pus intenţionat la imobilele nelocuite de la Călugăreni) , fie sediul unei societăți comerciale. Aşa că, una peste alta, până acum se poate vorbi despre un „Ianuarie fierbinte” pentru pompierii prahoveni.
Ziua, respectiv noaptea, şi intervenţia. Cum s-a întâmplat și la cumpăna dintre 13 spre 14 ianuarie, când efective majore de pompieri (41de pompieri), şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de intervenţie în caz de incendii colective, două echipaje SMURD, maşini dotate cu scări pentru intervenţii la mare înălţime – au fost concentrate la Târgşoru Vechi, pentru a potoli flăcările care cuprinseseră un abator. Iar pentru ca „tacâmul” să fie complet, în preajma acestuia, la numai 25 de metri, se mai aflau şi un rezervor de motorină de 5.000 de litri, precum şi un rezervor GPL de 2.700 de litri. Astfel că salvatorii au intervenit în paralel atât pentru stingerea flăcărilor care cuprinseseră abatorul, cât şi pentru răcirea rezervoarelor.
Incendiul a fost anunţat sâmbătă seara, în jurul orei opt, iar potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, sublocotenent Raluca Vasiloae, ultimul echipaj de pompieri a plecat de la locul evenimentului în dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 4.30 !
Nu s-au înregistrat, din fericire, victime, însă suprafaţa afectată de flăcări a fost de aproximativ o mie de metri pătraţi, arzând acoperişul abatorului, dar şi birouri, utilaje şi instalaţii, bunuri şi obiecte de uz casnic. Iar din primele cercetări ale specialiştilor de la ISU Prahova, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic, respectiv un mijloc de încălzire nesupravegheat ori supraîncălzit.
Scriam mai sus despre faptul că ultimul echipaj s-a retras de la locul incidentului ieri dimineaţă. În fapt, incendiul a fost lichidat sâmbătă seară, în jurul orei 23, 30, însă procedura a fost ca, pentru a preîntâmpina o eventuală reizbucnire a incendiului (de la unele eventuale focare), pompierii să mai rămână la locul cu pricina pentru a supraveghea zona.