F. T.
Ieri dimineață, în jurul orei 9, șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă și zeci de pompieri au fost concentrați la Câmpina, pentru a stinge un incendiu care izbucnise la un service auto din municipiu, situat pe strada Petrolistului, în apropierea autogării.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Șerban Cantacuzino” Prahova, flăcările au cuprins o suprafață de 300 de metri pătrați ai halei aparținând unității respective, în incinta acesteia aflându-se atât anvelope, cât și acumulatori auto.
După o luptă cu flăcările care a durat aproximativ două ore – timp în care alimentarea cu energie electrică în zonă a fost sistată – , angajații de la ISU Prahova au stins incendiul. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, iar cauza probabilă a izbucnirii acestuia ar fi – potrivit unui comunicat al ISU Prahova – “un cablu electric defect neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată”.