Liga A Prahova oferă tot felul de “exemple trăsnite”, pentru a-şi asigura semnătura unui jucător – despre Băcioiu (golgheterul echipei “cu probleme”, din Cornu) este vorba – un club fiind dispus să-i ofere acestuia, în afara salariului, prime speciale. Astfel, pentru fiecare gol marcat şi, atenţie, “pasă de gol” pe care jucătorul o va da, conducerea care se remarcase, acum ceva timp, prin “invenţia” contractului fără sumă de bani specificată în angajament, este dispusă să achite acum sume de 50 / 100 de ron, după caz!