N. D.

Cu fiecare zi ce a trecut de la începutul anului 2018 se confirmă faptul că ploieştenii rămân
constanţi în ceea ce priveşte statutul de bun-platnici la achitarea taxelor şi a impozitelor locale. Astfel, conform informaţiilor Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti, până la data de 19 ianuarie, 15.489 de ploieşteni au achitat impozitele şi taxele, dintre aceştia 12.532 de contribuabili beneficiind de reducerea de 10 %. Ploieştenii care sunt proprietari de imobile, terenuri sau maşini e bine să știe că impozitele datorate pentru 2018 sunt la fel ca şi anul trecut, cu precizarea că este al doilea an consecutiv când nivelul se menţine redus cu 10% faţă de valorile percepute în 2016.
Conform legislaţiei fiscale, taxele şi impozitele locale se achită în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Bonificaţia de 10% este acordată contribuabililor care până la data de 31 martie efectuează plata integrală cu anticipaţie a impozitelor. Reamintim faptul că ploieştenii au început să-şi achite taxele şi impozitele pe anul acesta chiar din prima zi de activitate a fiscului local, cu precizarea că, în perioada 4-8 ianuarie, aproape 8.000 de contribuabili au fost înregistraţi la fiscul local, dintre care peste 6.200 de persoane au achitat în integralitate taxele aferente întregului an.