Propunere de micșorare a tarifelor la portarea numerelor de telefon

Autoritatea Națională de Administrare și Reglementare în Comunicații a lansat în dezbatere publică o propunere de micșorare a tarifelor pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat, se arată într-un comunicat al instituției, iar persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 22 februarie 2018.
“Ținând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel național în ultimii ani şi de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maximum 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maximum 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piață oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali”, a precizat, în acest context, președintele autorității sus-amintite, Sorin Grindeanu.

ANAF nu a cheltuit niciun ban pe implementarea sistemului IT

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu a cheltuit niciun leu pe sistemul IT, în urma implementării programului cu Banca Mondială, toţi banii consumaţi fiind alocaţi consultanţei, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, la audierile din Comisia economică a Senatului, citat de către Infolegal. „Acest program a fost realizat, din păcate, în proporţie de 23,5%, în sensul că s-au cheltuit 23,5% din sumele alocate, în schimb niciun leu pe sistemul IT. Absolut toţi banii, echivalentul a 60 de milioane de lei, au fost cheltuiţi numai pe consultanţă. Am avut discuţii cu reprezentanţii Băncii Mondiale din acest punct de vedere. Ei au sesizat din 2012, în fiecare an, faptul că nu s-au făcut progrese la nivelul sistemului IT şi că ne-am rezumat la a face analize şi consultanţe”, a mai precizat Ionuț Mişa, declarația acestuia fiind preluată de către Agerpres.