Exportul de lemn şi plută – în scădere

România a exportat, în primele zece luni din 2017, lemn şi plută în sumă de 482,1 milioane de euro, o valoare cu 3,2% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.
Importurile de lemn şi plută s-au cifrat la 192,7 milioane euro, fiind cu 0,5% mai mici comparativ cu cele din perioada ianuarie-octombrie 2016, înregistrându-se astfel un excedent de circa 289,4 milioane euro pe acest segment.

Un nou fond de investiţii intră în România

Fondul de investiţii de capital de risc GapMinder, care vizează start-up-uri inovatoare, finanţat în majoritate prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, cu cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională, intră pe piaţa românească, potrivit Mediafax.
Cu un buget iniţial de 26 milioane de euro, GapMinder este primul fond de capital de risc creat ca urmare a selecţiei derulate de Fondul European de Investiţii. GapMinder va investi în următorii ani în companii aflate în faza de seed sume de până la 1 milion de euro şi, posibil, încă 3 milioane de euro pentru o companie în runde ulterioare, precum şi în start-up-uri aflate la prima rundă de investiţii sau în faza de accelerare, în care investiţiile vor fi de până la 100.000 euro.
Sunt vizate companii inovatoare de tehnologie cu potenţial ridicat de expansiune internaţională, din domenii precum cele ale serviciilor IT şi software, securitate cibernetică, inteligenţă artificială, transformare digitală, soluţii IT pentru sănătate, FinTech etc.