S-a schimbat metoda de calcul a taxelor pentru fondul de mediu

Revista Capital scrie că Ministerul Mediului a schimbat, în ultimele zile ale anului trecut, metoda de calcul a taxelor și contribuțiilor la fondul pentru mediu. Modificările aduse prin ordinul de ministru aprobat în „28 decembrie sunt substanţiale, în special în domeniile cu expunere largă pe piaţă, cum este cazul deşeurilor de ambalaje, dar şi pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori.Ordinul prevede expres modalitatea de stabilire a greutăţii deşeurilor de ambalaje, anvelope, DEEE (echipamentele electrice şi electronice) şi de baterii şi acumulatori, respectiv pe baza informaţiilor cuprinse în anumite tipuri de documente – facturi şi anexele la acestea, avize de însoţire a mărfii, documente de transport, documente vamale, fişe tehnice ale produselor, documente de cântărire actualizate anual sau ori de câte ori se modifică greutatea acestora, inclusiv alte documente relevante. Acestea sunt enumerate neexhaustiv şi generic în Ordin, iar în acest context se poate considera că este lăsată o destul de mare marjă de apreciere personalului cu atribuţii de control al Administraţiei Fondului pentru Mediu”, potrivit Laurei Grigore, senior associate în cadrul casei de avocatură PeliFilip.

Electrica va contesta în instanţă amenda primită de la Consiliul Concurenţei

SC Electrica SA va contesta în instanţă amenda de peste 10 milioane de lei primită de la Consiliul Concurenţei, în urma unei investigaţii extinse privind comercializarea de contoare şi echipamente conexe de măsurare a energiei electrice în România, în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii noiembrie 2008 şi finele lunii septembrie 2015, scrie site-ul Infolegal. „La data de 4 ianuarie 2018, societăţii energetice Electrica i-a fost comunicată deliberarea Plenului Consiliului Concurenţei în investigaţia declanşată în baza Ordinului nr. 577/23.09.2015 al preşedintelui Consiliului Concurenţei, extinsă în ceea ce priveşte Electrica în data de 28.08.2017, prin care a fost constatată încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi ale art. 101 alin. (1) din TFUE de către mai multe societăţi, care au comercializat contoare şi echipamente conexe de măsurare a energiei electrice din România în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 şi de către Electrica, în calitate de facilitator, în perioada 24 noiembrie 2010 – 30 septembrie 2015”, se arată într-un raport al companiei, publicat în urmă cu câteva zile pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB)”, mai precizează sursa citată.