Cum a nins din belşug în ultima perioadă pe Valea Prahovei, pârtiile de schi sunt deschise şi funcţionează la capacitate maximă, administratorii acestora încercând să atragă cât mai mulţi practicanţi ai sporturilor de iarnă. Astfel, mâine, se dă startul primei ediţii a Cupei Kalinderu, la schi, întrecere găzduită de pârtia din Buşteni cu acelaşi nume şi dedicată copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, pe patru categorii de vârstă (din doi în doi ani). Înscrierile au loc duminică, 28 ianuarie, între orele 8:00 și 10:00, iar concursul începe la ora 11:00.