Giorgiana Radu
Cu părinţii ne naștem. Copiii ni-i aducem pe lume fără a-i supune înainte vreunei selecţii bazate pe calităţi sufletești sau infirmităţi morale. Și de ce am face asta, atât timp cât ei sunt rodul fiinţei noastre? Așa a fost, așa este și așa se va înmulţi omenirea. Sunt însă părinţi care nu-și merită copiii și, neîndoielnic, copii care nu-și merită părinţii. N-o spun eu, ci o arată, aproape zilnic, realitatea dureroasă.
Vedem părinţi împovăraţi de un trai anevoios, abandonaţi și uitaţi în cătune modeste de copii plecaţi demult în căutarea altei vieţi, presărată cu belșug și nădejdea spre mai bine. Mai mult sau mai puţin știute sunt cazurile părinţilor, bolnavi și neputincioși, maltrataţi de copii, ţinte ușoare în raza furiilor conștiente sau inconștiente ale celor care ar trebui să-i ocrotească, să le bandajeze rănile senectuţii.
Umilinţa părinţilor agresaţi de propriii copii depășește orice limită a umanului. Omul-copil trece la stadiul de fiară, uitând că cel pe care-l sfâșie nu i-a dat doar viaţă, ci l-a înconjurat cu o grijă care comprimă în ea multă dragoste și dăruire.
O altă faţă a binomului copii-părinţi o reprezintă acea categorie de copii pe care unii dintre părinţi nu îi merită. Copii care, fără sprijinul părinţilor, conduși de o intuiţie nativă spre reușită, își depășesc condiţia și ating niveluri demne într-o societate în care e foarte ușor să eșuezi în derizoriu. De multe ori, acești copii își trăiesc singuri biruinţele, în absenţa cuvenitei aprecieri din partea celor care ar trebui să fie mândri de copiii deveniţi Oameni.
Există și părinţi care-și împing odraslele pe trasee întunecate. În urmă cu niște săptămâni, o știre anunţa cum un elev de 13-14 ani și-a agresat fizic profesoara. În urma faptelor sale, copilul a fost reţinut, pare-mi-se, pentru 24 de ore. Tatăl elevului, intervievat de reporteri, povestea cum mama i-a dus copilului în arest o pâine, un calup de salam și DOUĂ PACHETE CU ŢIGĂRI. Ce fel de părinte este acela care își aprovizionează copilul, la această vârstă, cu ţigări? De ce nu i-a dus, de pildă, o carte cu care să-și consume timpul, îmblânzind poate și pornirile lui atavice?
Ne naștem cu părinţi, devenim la rându-ne părinţi. În jurul acestui subiect se pot ţese multe pagini care să comprime povești reale de viaţă. Despre merite nemeritate ale unor copii sau părinţi pot fi date numeroase exemple, dar ce folos când trăirile tale, ale mele, ale noastre sunt mai apăsătoare decât noaptea așternută fără felinar.
P.S. Acum 168 de ani se năștea, la Botoșani, Luceafărul literaturii române.
„O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi/Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;/Deasupra criptei negre a sfântului mormânt/Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,/Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău …/Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu…”. Să nu așteptăm ca versurile poetului să se adeverească și să se reverse cernite peste noi, și, poate, să luăm aminte din „Glossa” lui Eminescu ce ne arată că „Vreme trece, vreme vine,/Toate-s vechi şi nouă toate;/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate;/Nu spera şi nu ai teamă,/Ce e val ca valul trece;/De te-ndeamnă, de te cheamă,/Tu rămâi la toate rece./Multe trec pe dinainte,/În auz ne sună multe,Cine ţine toate minte/Şi ar sta să le asculte?…/Tu aşează-te deoparte,/Regăsindu-te pe tine…”. Și, cum ar fi dacă sclipirea metaforei eminesciene ar pâlpâi, din când în când, în fiecare dintre noi?
