A. M.

Un elev de la Colegiul Spiru Haret din Ploiești a fost lovit, în cursul zilei de marți, de alți doi liceeni, pe strada Bobâlna, aproape de sediul instituției, și a ajuns la spital cu răni serioase. În jurul orei 15.00, o patrulă de jandarmi aflată în zona colegiului a fost sesizată de o persoană despre faptul că fiul său minor a fost bătut de doi tineri. Jandarmii au pornit în căutarea agresorilor și i-au găsit tot în apropierea colegiului. Celor doi minori agresori, elevi ai Colegiului Tehnic „Elie Radu“ din Ploiești, în vârstă de 15 ani, li s-au ]ntocmit acte de sesizare pentru infracţiunea de loviri sau alte violențe, fiind înaintate, pentru competentă soluționare, instituţiilor de urmărire penală. Băiatul care a fost victima agresorilor a fost transportat la Spitalul Boldescu pentru îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu „fractură cu deplasare oase nazale produsă prin agresiune”.