Fostul finanțator al Petrolului – Dan Capră – nu a scăpat de probleme odată cu insolvența și procedura de faliment al clubului SC FC Petrolul. La un an și jumătate de când s-a ”stins lumina” la club, în plin proces de lichidare – în care salariații ”cu carte de muncă” și-au recuperat salariile restante, prin intermediul administratorului judiciar, Via Insolv, Dan Capră a devenit ”pârât” într-un nou proces, alături de ceilalți membri ai familie sale, de asemenea, foști administrator ai clubului (soția, Clarisa Vârceoroveanu și fiul său – Alexandru).
Este vorba despre litigiul 717/105/2015/a12, inițiat de Serviciul Local al Finanțelor Publice Prahova, litigiu în care primul termen acordat de către Tribunal, la secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, este 17 ianuarie 2018. Obiectul noului proces este ” atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă”, mai precis, Dan Capră și ceilalți factori de decizie din cadrul SC FC Petrolul să poată fi trași la răspundere pentru falimentul clubului (cu scopul ca debitele care nu vor putea fi recuperate de către ”Finanțele” SPFL Prahova să fie apoi “imputate” celor care au condus clubul)!