Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri seară, pe articole proiectul de lege privind Statutul magistraţilor, la capătul a 11 ore de dezbateri aprinse, urmând ca data votului final asupra proiectului să fie decisă în următoarea şedinţă a Biroului Permanent. Deputaţii majorităţii parlamentare au respins toate amendamentele opoziţiei, singurele admise fiind cele care se referă la răspunderea magistraţilor în cazul erorilor judiciare. Textul primului amendament adoptat cu 100 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 3 abţineri, este următorul: „După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin (6), statul se îndreaptă cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.
Amendamentul adoptat modifică articolul 96, alineatul 7, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, acum are următorul cuprins: „După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”. Un alt amendament adoptat prevede că „pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice”. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Gabriel Vlase (PSD), a anunţat că data votului final asupra acestui proiect, precum şi a proiectului de modificare a Legii ANI, va fi stabilită în următoarea şedinţă a Biroului Permanent. Dezbaterile au avut loc într-o atmosferă tensionată, în care opoziţia şi-a exprimat protestul faţă de faptul că nu a putut să-şi susţină în plen amendamentele. Deputaţii USR chiar au ocupat o vreme tribuna Camerei, Stelian Ion folosind o portavoce pentru a prezenta plenului amendamentele USR, iar deputaţii PNL au părăsit sala în semn de protest. Totodată, a avut loc un schimb de replici între deputatul Cosette Chichirău (USR) şi senatorul Şerban Nicolae (PSD), venit în calitate de coiniţiator al proiectului, aceasta acuzându-l pe pesedist că fură, iar senatorul catalogând-o ”proastă” şi ”asistată social”. În paralel, câteva sute de persoane s-au adunat la Palatul Parlamentului, la ieşirea dinspre Parcul Izvor pentru a protesta faţă de noua formă a Statutului magistraţilor, înregistrându-se şi un incident între deputatul Ioan Terea (PSD), care încerca să plece din Parlament, şi câţiva protestatari. Primul susţine că maşina i-a fost lovită, iar protestatarii că politicianul ar fi încercat să forţeze ieşirea din Parlament.