Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) urmează să pună la dispoziția fermierilor proiecte tip pentru ferme și silozuri, care vor putea fi realizate cu finanțare nerambursabilă prin PNDR 2020, fără a mai parcurge procedura de achiziție publică, a declarat directorul instituției, Adrian Cheșnoiu, citat de Infolegal. AFIR a publicat pe pagina proprie de internet (www.afir.info) prima versiune a Ghidului bazei de date cu prețuri de referință pentru silozuri și sere.
„Documentul prezintă metodologia de introducere de noi produse în baza de date cu prețuri de referință, precum și de actualizare a informațiilor specifice și a prețurilor unitare. Produsele vor fi introduse în baza de date de către producător sau de către un singur importator al acestuia sub forma unor proiecte tip, funcționale”, se arată într-un comunicat al AFIR, citat și de Agerpres.