Sfânta Muceniţă Filofteia a trăit în sec. al XIII-lea, în sudul Dunării, însă nu se ştie cu exactitate dacă provenea din neam de romani sau de bulgari. Numele său în limba greacă înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”. Pentru că a dovedit milă faţă de oamenii sărmani, a fost omorâtă de tatăl său, la vârsta de numai 12 ani. Chiar dacă moaştele sale se află la Curtea de Argeş de la sfârşitul sec. al XIV-lea, abia în anul 1950, Sinodul BOR a decis generalizarea cultului Sfintei Filofteia.
Istoria arată că moaştele Sfintei Filofteia au fost duse iniţial la Târnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Ţaratul bulgar a fost ocupat de turci, care au şi ars oraşul. Pentru a le feri de profanare, moaştele au fost duse la Vidin, unde au stat puţin timp, probabil până în 1396. După înfrângerea armatelor creştine la Nikopole, crescând ameninţarea turcă, moaştele au fost oferite domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a aşezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeş, pe atunci catedrala mitropolitană. În acest fel se explică şi alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat după ziua hramului).
După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfinţită la 15 august 1517, moaştele au fost aşezate aici a doua zi, când s-a făcut şi proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).
Moaştele au rămas la Curtea de Argeş până în 1893, când, din cauza stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului” – Olari, din aceeaşi localitate. În timpul Primului Război Mondial, datorită mutării frontului în apropierea acestei localităţi, moaştele au fost duse în paraclisul Mânăstirii Antim din Bucureşti. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Argeş, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mânăstiri.
În tradiţia populară Sfânta Filofteia este numită Poitra lui Nicolae.
