V. Stoica

Aproape 300 de cereri de finanțare au depus, în județul Prahova, solicitanții finanțărilor prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală în cadrul sesiunilor lansate în actuala perioadă de programare. Potrivit datelor făcute publice de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prahova, pentru anul 2017, la nivelul județului Prahova, valoarea plăților efectuate către beneficiarii PNDR 2014-2020 se ridică la peste 10 milioane de euro, în timp ce valoarea celor 294 de cereri de finanțare a fost de aproximativ 75 milioane de euro.
Conform OJFIR Prahova, cele mai multe solicitări de finanțare depuse online în Prahova în acest an au fost pentru obținerea de fonduri destinate înființării de activităţi agricole în spaţiul rural. Potrivit aceleiași surse, prin intermediul submăsurii “Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, s-au primit 50 de cereri de finanțare în valoare de 0,75 milioane de euro și s-au semnat contracte de finanțare însumând 0,15 milioane de euro, valoarea plăților transferate către fermieri în acest an fiind de aproximativ
0,1 milioane de euro.
Pentru submăsura „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, s-au primit 16 cereri de finanțare în valoare de 0,6 milioane de euro și s-au semnat contracte de finanțare însumând 0,4 milioane de euro. Valoarea plăților transferate către tinerii fermieri din Prahova în 2017 este de aproximativ 0,4 milioane de euro.
Și pentru investițiile în exploatații agricole au fost depuse 35 cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 21 milioane de euro, fiind semnate în 2017 contracte în valoare de 3 milioane de euro și transferată beneficiarilor prahoveni suma de 1 milion de euro.
Tot fermierii prahoveni au solicitat finanțare pentru investițiile în exploatații pomicole, fiind depuse trei cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de 0,9 milioane de euro, semnându-se și contracte de această valoare.
Pentru procesarea sau marketingul produselor agricole, procesatorii din Prahova au depus șase proiecte în valoare de peste 3 milioane de euro, din care AFIR a contractat două milioane de euro, în timp ce prin intermediul schemei de ajutor de stat GBER – “Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole”, procesatorii au depus nouă proiecte în valoare de peste 6 milioane de euro, din care AFIR a contractat 3,6 milioane de euro.
Pentru instalarea tinerilor fermieri, s-au primit 16 cereri de finanțare în valoare de 0,6 milioane de euro și s-au semnat contracte de finanțare însumând 0,4 milioane de euro, valoarea plăților transferate către tinerii fermieri în acest an fiind de aproximativ 0,4 milioane de euro.
De asemenea, pentru înființarea de activităţi neagricole în zone rurale s-au primit 22 cereri de finanțare în valoare de 1,1 milioane de euro și s-au semnat contracte de finanțare însumând 1,1 milioane de euro. Valoarea plăților transferate în acest an este de aproximativ 0,8 milioane de euro.
De asemenea, pentru finanțarea de investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole, în 2017 s-au primit
15 cereri de finanțare cu o valoare totală de 2,5 milioane de euro. Pentru acest sector, AFIR a semnat contracte de finanțare valorând aproximativ 2,4 milioane de euro, din care s-au plătit către beneficiarii din Prahova sume totale de peste 1 milion de euro.
Pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, a fost depus în Prahova un singur proiect în valoare de peste 0,8 milioane de euro, iar pentru crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică au fost înregistrate online 18 proiecte de utilitate publică, valorând peste 19 milioane de euro, fiind semnate contracte în valoare de 12 milioane de euro, din care s-au făcut plăți de 5,8 milioane de euro.
Și pentru investiţiile asociate cu protejarea patrimoniului cultural au fost înregistrate online șapte proiecte de utilitate publică, valorând peste 3 milioane de euro. AFIR a semnat cu autoritățile publice locale din Prahova, în 2017, contracte în valoare de 0,4 milioane de euro și a efectuat plăți de 0,2 milioane de euro.
De asemenea, în județul Prahova s-au constituit nouă Grupuri de acțiune locală (GAL), ale căror strategii însumează valoarea de 18 milioane de euro, sumă care va fi plătită până la sfârșitul perioadei de implementare a PNDR 2014-2020, conform datelor furnizate de Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prahova.
Sesiuni de primiri proiecte vor fi deschise și în anul 2018, toți cei interesați având posibilitatea să depună cereri de finanțare, sau cei care deja beneficiază de fondurile acordate prin PNDR şi care au neclarităţi în legătură cu procedurile de verificare a cererilor de finanțare se pot adresa personalului Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Prahova.