Câmpina – inima fotbalului prahovean (VI)

Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă” despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi, un nou episod despre „mişcarea sportivă” din Câmpina, oraş cu o bogată activitate pe scena districtului prahovean în perioada interbelică.

Inaugurarea terenului Poiana şi primele jocuri în localitate / 1924

La 2 iulie 1922 a luat fiinţă prima echipă de fotbal din comuna Poiana Câmpina care a purtat numele de „Victoria”. Gruparea a disputat mai bine de doi ani întâlniri de propagandă pe terenurile altor cluburi, localitatea neavând un teren de sport amenajat pentru întreceri sportive. În toamna lui 1924, gruparea localităţii Poiana Câmpinei a purtat numele de „Urania”, denumire căpătată după fuziunea ce s-a realizat între echipa de elevi de la „Schitul Poiana” (înfiinţată în septembrie 1923) şi „Victoria” din comuna Poiana Câmpinei. O altă grupare locală ce s-a constituit în localitate în toamna anului 1924 a fost „Şoimii Prahovei”. Aceasta şi-a făcut debutul pe terenul formaţiei „Caraiman” din Buşteni, cunoscută ca echipă ce s-a organizat încă din anul 1923, când regele Ferdinand a donat din pământurile regale un loc pentru a se amenaja un teren de fotbal în localitate. Jocurile de la inaugurare au fost făcute cu prilejul primei ediţii a „Cupei Regele Ferdinand” din anul 1923. Caraiman Buşteni, care s-a aflat în acele timpuri din aria de organizare a districtului sportiv din regiunea Braşov – „Liga de Centru” – a fost şi adversarul la debut al celor din gruparea nou înfiinţată – „Şoimii Prahovei”. Primul joc dintre aceste două formaţii a avut loc la 21 septembrie 1924, pe terenul de la Buşteni. Cele două echipe şi-au disputat o primă manşă din „Cupa Regele Ferdinand”, joc în care localnicii au învins cu scorul de 4-1. La numai o săptămână s-a disputat, tot la Buşteni, „Match-ul de revanşe între „Şoimii Prahovei” din Poiana şi echipa „Buşteni” care s’a terminat de astă dată cu victoria „Şoimilor”. Rezultatul 6:2”. Şoimii Prahovei au fost câştigătorii celei de-a doua ediţii a „Cupei Regele Ferdinand”. Prima câştigătoare a acestui trofeu a fost gruparea „Victoria” Poiana Câmpinei, care a cucerit „Cupa” în toamna anului 1923. Însă „piatra de temelie” pentru mişcarea sportivă din Poiana Câmpinei a fost pusă în iunie 1924, când s-au pus bazele unui nou club sportiv. – „Realizarea măreţului proect ce părea la început doar un vis, are acum o finalitate. Lupta cu natura a fost dovedită. Grupul de sportsmani condus de D. Mârzescu a amenajat un teren de sport pe malul râului Prahova. Înălţarea digului ţintuit la marginea râului şi umplerea prundişului adus la nivel cu brazdă a dat naştere unei noi locaţiuni pentru jocuri şi recreere a grupării „Şoimii Prahovei” – echipă a Atelierelor Soc. „Astra Română” Poeana Câmpinei”, după cum consemna lt. Nicu Dădărlat, cel care a devenit un corespondent frenetic al întrecerilor sportive ce s-au desfăşurat în aceea perioadă pe cunoscutul stadion din localitate. „Inaugurarea terenului” a avut loc duminică, 26 octombrie 1924, când „Clubul sportiv „Şoimii Prahovei” a oferit o frumoasă cupă de miuţă, care s›a disputat pe terenul „Şoimilor”. Iată şi rezultatele tehnice. Eliminatorii: Şoimii Prahovei – Urania Poiana Câmpinei 1:0; Venus Câmpina – Tricolorul Breaza 1:0; Principesa Ileana – Funcţionarii Comerciali A 2:0; Funcţionarii Comerciali B – Carpaţii Cornu. Câştigă Comercialii prin neprezentarea echipei Carpaţi; Semi-Finala: Şoimii Prahovei – Funcţionarii Comerciali B 1:0; Venus Câmpina – Principesa Ileana 1:0; Finala: Venus Câmpina – Şoimii Prahovei 1:0. Cronica acestei finale, relatată de Lt. Nicu Dădărlat: „Astfel Venus Câmpina după ce a desfăşurat un joc destul de frumos a câştigat „Cupa”. Remarc de la Venus: portarul Gradiu şi Rigu. Dintre arbitri se cuvine o menţiune lui Vasile Constantinescu şi Hugo Cristofori. Domnul Mârzescu preşedintele clubului donator a înmânat apoi cupa căpitanului Venus-ului în aplausele spectatorilor”. Ultimul joc din acest sezon disputat de Şoimii a avut loc la Breaza, iar presa timpului la prezentat, prin intermediul corespondentului Gogu Olteanu, astfel: Tricolorul I Breaza – Şoimii Prahovei (Poiana Câmpina) 3:2. „Duminică 9 Noembrie 1924 s’a disputat pe terenul Caselor Naţionale din Breaza, matchul de foot-ball între sus numitele echipe. Cu tot jocul dur desfăşurat de adverşi, Tricolorul reuşeşte să’i învingă cu 3-2. Remarc de la Tricolorul: Alexandru Popescu, care a marcat toate trei punctele, Nae Focşeneanu, Vasilescu, Teti şi Duţescu: iar de la Şoimii: Felix, Stamate şi Cornel Stănescu II.