S-a văzut în ultimele zile în Sala „Olimpia”, atât la acţiunile organizate de către Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, cât şi la Memorialul Arnautovic, faptul că lumea vine la evenimentele baschetbalistice. Au fost două meciuri de seniori, eşalonul secund, în care s-au „adunat” câte 600-700 de spectatori, unul încheiat cu eşec, celălalt cu o victorie pentru „Locomotiva proiectului” – Cătălin Burlacu şi colegii săi, plus vreo 1000 ca să-şi aducă aminte de Dado Arnautovic.
Şi, totuşi, lipseşte ceva, poate chiar cel mai important lucru… freamătul tribunei, miza unor meciuri de top, spectacolul. Într-un cuvânt: performanţa! Desigur, e bine că avem diverse proiecte baschetbalistice în Ploieşti, e bine că, din nimic – sezonul trecut, avem două echipe de eşalon secund acum, dar cel mai important lucru este să se investească pentru a repune Ploieştiul pe harta marii performanţe. Şi cei 700, şi cei 1000 care vin acum în sală (dacă nu sunt părinţii, rudele sau prietenele celor implicaţi) o fac pentru că au rămas cu „spectacolul campionilor în sânge”.