Florin Tanasescu
În fișa postului, cândva, Ucigă-l Toaca avea o singură și simplă misiune: deloc prea grea, ba s-ar zice chiar ușoară: să facă zile fripte câte unei mame sau vreunei babe ce-și întreba copila-domnișoară: “Ce-ai fată, tu, draci pe pânză? Ai umflături la rânză ?”
Ei, dar cu timpul, Dracu’ – vedeţi că din respect îl scriem cu D mare- în cap ne scuipă coji de seminţe (în cazul fericit), iar dacă mușchii lui se încordează, în cap ne sare. Sau, de-l apucă vreun sevraj – din lipsă de cafea sau de ţigară –, retează și câte un cap de poliţist, ce-i de mirare ?
Ne credeţi sau nu, dar “Ducă-se-n pustie” e chiar și credincios. Deschide ușa bisericii – cu coada, ce-i drept. Apoi, sfios, intră-n altar. Stă de vorbă, ca de la om la om, cu prelaţii. Ba, dă o raită să pupe și icoane. La cine merge, totuși, s-aprindă o lumânare ? Păi, la pictura lui Ștefan cel Mare, că Becali încă trăiește. Iar la plecare, de rușinos ce este, nu cere nici colaci, nici colivă cu lumânare stinsă. Doar bani de buzunar. Ca să ridice, desigur, spitale, că doar nu catedrale…
Da, Necuratul a avansat în grad, încet dar sigur, la braţ cu neamul care l-a votat. Spurcatul umblă și în teritoriu – având, deja, de 28 de ani, ceva experienţă în domeniu – , fiind un fel de rock- star, deci personaj notoriu. Când are chef, mai dă și autografe, iar dacă poate – că are și el atâtea pe cap – pardon, pe coarne – apare chiar și la emisiuni televizate. Are și birou – un cuib de rândunică, de exemplu – uscat, ca și sufletele ăstora ce prea mult, prea repede și prea ades se caţără ori s-au căţărat în fruntea ţării. Dar, la vremea de azi, să ai pe Necuratul deputat ori șef – de exemplu, la Senat – nu-i de mirare și nici de lepădat.
Ucigă-l Toaca pupă chiar și moaște, n-aveaţi habar ? Înseamnă că degeaba aţi stat la coadă în vânt, în ploaie și în ger, crezând că niște oase puse-ntr-o lădiţă v-aduc alinare.
Am zis că Necuratul cândva se urca pe pânză? Azi, numitul “Ducă-se-n pustie” s-a urcat nu doar pe pânza copilei/domnișoarei, ci pe steag. Cum stă, de altfel, bine unui drac.
Deci, nu trei culori cunoaştem azi pe lume: roșu – sângele ostașilor care s-au jertfit pentru ca alţii să intre în Parlament, galben – culoarea grâului cântat cândva de Geo Bogza, azi intrat în silozurile lui Porumboiu, și culoarea cerului în care, cândva, stătea – dar a rămas în urmă cu chiria și a fost alungat de proprietar – chiar Dumnezeu. Adică, aruncat în stradă chiar de Mister Drac. Azi, trei culori cunoaștem deci pe lume și-n locul stemei – o știţi, aia cu fabrici și tractoare – este instalat tot Domnul Necurat.
Firește, “Ducă-se-n pustie” are și soţie. Da’ ce scriem noi aici ? Are harem plin cu drăcoaice, o mie. Unele apar drept sfinte în icoanele-televizoare bătute-n cuie precum Hristos pe cruce. Și, vai cum lăcrimează ele de grija noastră, a ţării, a tuturor. Și pensia ne-o majorează, dacă nu azi, chiar mâine. Firește, din vorbe și tot pe la televizor.
Ce este drept, uneori mai mor și ei, spurcaţii, chiar dacă nimeni n-a văzut până acum drac mort. Ei nu-și dau duhul chiar ușor, dar o mierlesc și ei! Iar sufletul – cum zice popa – le părăsește trupul. Doar oasele rămân. Și să nu vă mire dacă, peste ceva ani, vom sta la coadă la alte moaște. De draci morţi.
Dar, până atunci, să stăm încolonaţi, cuminţi, la vot.
