Lucian Avramescu
Biserica, în întregul ei de patrafire și clopotniţe, bine așezată cu burdihanurile în mașini de lux, se roagă pentru sufletul Regelui care-a murit. Politica toată, de la pesediști la liberali, se roagă pentru sănătatea sufletească în ceruri a Regelui care putea schimba, în ’89, statutul gâlcevos, furăcios și ţigănesc al României, intrată din comunism, chiuind din buzunarele care se umpleau peste noapte, producând milionari și miliardari politici, în postcomunism. Plâng, de se rupe cămeșa pe ei, Iliescu, Dragnea, Emil Constantinescu, Iohannis. Nu știu dacă plânge și Băsescu, unicul ghiolban politic bolșevic care și-a recunoscut ura faţă de cel alungat din ţară de sovietici, cu complicitatea cozilor de topor autohtone, recunoscându-și, prin tăcere, mârlănia. Sau poate mai comite o înjurătură, la catafalc, mai ales că are destui imbecili care nu știu nimic din istoria României și sunt în stare să se pișe pe morminte.
Toată presa – care a tăcut, inclusiv prin mari magnaţi de azi ai condeiului, când Regele era gonit din nou din ţara lui – face rugăciuni, ca și politica, biserica, intelectualitatea pentru sufletul ultimului Rege istoric al României. Îi recunosc meritele, își aduc aminte că a fost medaliat și de americani și de ruși și că ne-a făcut veri primari cu toate regalităţile mondiale. Își aduc aminte că a alergat dintr-o ţară în alta să ne vâre în UE și NATO. Regele Mihai I, pictat în uniformă militară, frumos ca un înger de 18 ani, în biserica din Sângeru, refăcută de bunicul meu, luptător la Mărășești sub Ferdinand, a fost dat afară din ţară, cu pistolul la tâmplă, la tâmpla lui și a altor mii de studenţi regaliști, după ce a salvat de la moarte sute de mii de militari, scurtând războiul Doi Mondial și aliindu-se împotriva nazismului german, cu ţările care luptau împotriva Germaniei, de unde provenea el, prin bunici și străbunici, că altfel e născut român. După eșecul Revoluţiei reale pentru mine, din ’89, cei care-l obligau să semneze să plece, l-au mai obligat o dată să iscălească un ucaz că stă închis în casă și nu iese pe stradă în București, că altfel îl alungă iar miliţia nouă. Ca de pe autostradă. Ca de la aeroport. S-au adunat un milion de bucureșteni să-l aclame. Atunci s-a declanșat a doua mare expulzare. A protestat politica? A protestat biserica? A protestat presa? Halal presă, halal politică, halal biserică! Aţi tăcut și atunci și aţi mai umilit din nou Regatul român și pe regele care era legitim, după o jumătate de veac de comunism. N-aţi vrut, v-aţi temut pentru averile uriașe care v-au venit, producând cei mai mulţi miliardari pe termen scurt, majoritatea din politică. L-aţi exilat a doua oară. Apoi aţi așteptat să moară de tot pentru a da drumul la toată parada la care asist azi, cu deschizători de coloane îndurerate Dragnea, Iliescu, mitropoliţi securiști și ziariști de doi lei și cine o mai fi din marele FSN deșertat în PCR prin ombilicul coloanelor mortuare care seamănă cu o defilare pe sub Arcul de Triumf. E bogat Regele mort? I-aţi dat înapoi o parte din proprietăţile câtorva regi? Niciodată nu vor fi atât de înstăriţi urmașii lui, precum sunteţi unii dintre voi, descendenţi ai lenei și parvenitismului.
Da, aţi omorât lunga așteptare a Regelui Mihai I al României, ultimul rege istoric, care-și putea reocupa locul întru liniștea, pacea și democraţia ţării lui și ne-aţi condamnat la o ţigănie politică fără egal. Acum îl bociţi. Sictir!