Petre Apostol

Sportivele de la CSM Ploieşti incluse în lotul naţional de junioare la gimnastică ritmică, Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, au participat cu succes la un nou turneu internaţional. Elevele antrenoarelor Liliana Băescu şi Simona Puiu au fost prezente, la Leon, în Spania, la cea de-a IV-a ediţie a Turneului Internaţional „Memorial Angel Fernandez Cordoba” şi la gala-concurs-omagiu „Homenaje Carolina Rodriguez”, un tribut adus gimnastei cu cea mai lungă carieră sportivă internaţională din lume, cu o triplă prezenţă la Jocurile Olimpice (Atena 2004, Londra 2012 şi Rio 2016), care s-a născut şi s-a pregătit în oraşul natal, Leon.
Iar cele două gimnaste ploieştene au făcut un frumos cadou clubului municipal, întorcându-se cu medalii de la evenimentul deosebit din Spania, la care au luat parte peste 300 de sportive din 20 de ţări. Totuşi, este de precizat faptul că deplasarea la competiţie nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul sponsorilor Hidrogeo Tehnic Proiect şi Leontina Toncu Cirulli.
Concursul s-a desfăşurat la Palacio de los Deportes de Leon (o multi-arenă de 8.000 de locuri inaugurată în anul 1970), organizat de clubul „Ritmo” din Leon.
În prima zi, ambele gimnaste ploieştene au reuşit, la finalul concursului individual compus, să obţină medaliile de bronz ale categoriilor la care au participat: la junioare – Denisa Stoian, la prejunioare – Miruna Ciocîrlan.
A doua zi, în finalele pe obiecte, Denisa Stoian a reuşit să obţină medalia de argint la minge şi locul al 4-lea în finala de la cerc (la 5 sutimi de podium), iar Miruna Ciocîrlan – medalia de aur la minge şi cea de argint la măciuci.
Apoi, în cadrul Galei, în care s-au prezentat numere speciale artistice, cele două gimnaste ploieştene au obţinut locul al III-lea, pentru care au primit şi un premiu de 100 de euro. Iar premiul le-a fost înmânat chiar de către Carolina Rodriguez, alături de Alina Maksimenko, gimnastă olimpică ucraineancă, medaliată cu bronz atât la Campionatele Mondiale din 2011, de la Montpellier, cât şi la Campionatele Europene din 2009 (Baku) şi 2011 (Viena).