Marcel Marin
De miercuri seară, chiar … joi pentru unii, se poate spune că petroliştii sunt oficial în vacanţă, jucătorii liderului din C3 serbând festiv încheierea activităţii pe anul 2017. Un an bun, foarte bun chiar, dacă ţinem cont că echipa nu a pierdut niciun meci oficial, de la înfiinţare, petrecerea de final de an fiind găzduită la un restaurant din apropierea Ploieştiului. Şoriciul, ţuica fiartă, pomana porcului – specifice acestei perioade a anului – nu au lipsit din meniul invitaţilor!
În prezenţa fostelor glorii, fraţii Dridea, Oprişan, Decu Crângaşu, I.Cojocaru, nelipsind dintre invitaţi, a finanţatorului, jucătorii lui Tavi Grigore, până acum câteva săptămâni, preluaţi acum de Romulus Ciobanu (ambii prezenţi la banchet) s-au simţit cât se poate de bine, petrecerea având câteva momente speciale, cum ar fi tăierea unui tort special, cu stema clubului, un moment artistic care l-a avut protagonist pe Titel Arsene, unul dintre administratorii arenei „Ilie Oană”, colecţionar de materiale privind istoria Petrolului, la petrecere fiind invitaţi şi ceilalţi salariaţi ai clubului, plus antrenorii de la Centrul de Copii şi Juniori.