Bogdan Chitic
Jucătoarea ploieșteană de baschet, Ioana Ghizilă (20 ani), continuă să atingă noi borne ale performanței în Liga Națională, în tricoul „studentelor” de la Universitatea Cluj. Fundașul echipei naționale de senioare a României a reușit, în ultima partidă de campionat, cifre excelente din acțiune, în victoria repurtată de echipa sa, pe teren propriu, scor 91-76, cu SCM Timișoara.
În cele 26 de minute petrecute pe parchet, Ghizilă a avut un procentaj de 100% la aruncările de la distanță (5/5), contabilizând, la final, 18 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă și o intercepție, pentru un indice al eficienței de 20, al treilea cel mai mare din echipa clujeană. În plus, cu Ioana Ghizilă în teren, Universitatea Cluj a cunoscut cea mai prolifică perioadă în joc, reușind să se distanțeze chiar și la 23 de puncte, scor 68-43, la jumătatea sfertului 3, în urma unui coș din „downtown” semnat de „play-maker”-ul ploieștean.
După ce, în sezonul trecut, a disputat, alături de CSU Olimpia Brașov, finala Cupei României și și-a trecut în palmares medalia de bronz în Liga Națională, Ioana Ghizilă a semnat, în vară, cu Universitatea Cluj, unde este pregătită de sârbul Dragan Petricevic, nimeni altul decât selecționerul primei reprezentative. În actuala ediție de campionat, „studentele” ocupă locul 7, cu un bilanț de trei victorii și patru înfrângeri, la patru lungimi în spatele liderului neînvins, campioana en-titre ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe.
CSŞ-CSM Ploieşti, în faţa ultimelor două partide din acest an
Fostele colege ale Ioana Ghizilă, baschetbalistele de la CSȘ-CSM Ploiești, vor disputa, în următoarele zile, ultimele două jocuri oficiale din acest an, în Liga 1. Cu un bilanț de două victorii și patru înfrângeri, fetele pregătite de Loredana Munteanu și Corina Savu vor evolua sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 10:30, în deplasare, cu Sportul Studențesc București, pentru ca, mai apoi, să primească, la Sala Sporturilor „Olimpia”, vizita celor de la ACS Sirus 2 Tg. Mureș, într-o partidă a cărei dată nu a fost încă stabilită.