Marian Dima
Ca şi calificată în finala naţională a Cupei Regiunilor, selecţionata Asociaţiei Judeţene de Fotbal Prahova va avea emoţii privind viitorul parcurs european, astăzi la sediul UEFA de la Nyon – Elveţia, fiind programată tragerea la sorţi pentru ediţia 2018-2019 a acestei competiţii, destinate jucătorilor amatori.
Cum în finală (prahovenii au învins selecţionata similar a judeţului Harghita cu 6-0 în tur, şi se pot considera calificaţi în ultimul act) elevii lui Răzvan Vlad şi Mihai Dinu vor juca împotriva echipei AJF Buzău, iar între cele două asociaţii judeţene există o colaborare foarte bună, echipa care va reprezenta România va avea în componenţă fotbalişti de ambele finaliste.
Până la desemnarea câştigătoarei pe plan intern, România va avea, deja, “traseul” stabilit, pe plan european, ediţia care începe anul viitor aducând destule noutăţi în program, în premieră, faza preliminară urmând să cuprindă mai multe grupe (3, faţă de 2, până în prezent) şi, de asemenea, foarte important, să permită calificarea în faza următoare şi a două echipe de pe locul secund (din cele trei grupe), alături de primele clasate!
În total, în urnele UEFA pentru acest turneu se vor afla 39 de ţări, gazdele grupelor urmând să se decidă după tragerea la sorţi.
România va intra în primul tur preliminr, la fel cum se întâmpla acum 3 ediţii, când echipa Prahova- Muntenia – pregătită atunci de Decu Crângaşu, Dorinel Beznea şi Aurel Silviu Panait – câştiga turneul din Turcia, găzduit în Istanbul!
Alături de ţara noastră, celelalte 11 echipe care vor fi “trase la sorţi”, astăzi, pentru turul preliminar, sunt formaţiile din Macedonia, Israel, Scoţia, Lituania, Suedia, Slovenia, Ţara Galilor, Grecia, Estonia, Kazakhstan şi Georgia, foarte important fiind faptul că UEFA a stabilit ca termen limită de disputare a acestor grupe data de 31 iulie 2018, astfel că programul primăverii (returul celei de-a doua semifinale, desemnarea câştigătoarei fazei naţionale şi participarea la turneul preliminar) va fi unul destul de “condensat”.
Apoi, cele 5 echipe calificate din grupele preliminare, alături de alte 27 de ţări vor merge în faza a doua a întrecerii, unde vor fi formate 8 grupe a câte 4 echipe, pentru ca la turneul final să se califice cele 8 câştigătoare ale acestor grupe.
Deja, echipele calificate din turnul preliminar vor cunoaşte ce poziţii ocupă în urnele valorice pentru turul 2, astfel că, după tragerea la sorţi, se va şti ce “drumuri” o aşteaptă pe echipa care va reprezenta România, fiind clar, de asemenea că, ţara noastră, care a fost gazdă a unui turneu regional la ultima ediţie, nu va mai fi în această postură.
De principiu, UEFA a stabilit ca termen al turneului final luna iunie 2019, campioană în exerciţiu fiind echipa de amatori a Croaţiei.