V. Stoica

16-cO parte a pârtiilor de schi din stațiunile de pe Valea Prahovei au fost deschise, de ieri, pentru turiștii iubitori de sporturi de iarnă. Deși, din cauza vântului puternic, ieri dimineață unele instalații de transport pe cablu nu au funcționat, românii care s-au îmbulzit la propriu să ocupe toate locurile de cazare din stațiunile Azuga, Bușteni și Sinaia au avut posibilitatea să își încerce talentul într-ale schiurilor sau plăcilor de snowboard.
Astfel, la Sinaia, s-a anunțat încă de pe 29 noiembrie că de Sfântul Andrei vor fi deschise pârtiile Lăptici 1, Lăptici 2, Variantă, Valea Dorului 1 și Valea Dorului 2. La Azuga se poate schia pe Sorica, Sorica bandă și Cazacu începători, iar la Bușteni – pe pârtia Kalinderu.
Potrivit prognozei meteo pentru următoarele zile nelucrătoare, ninsorile ar putea fi însemnate cantitativ, dar și vântul ar putea să bată în rafale foarte puternice, de peste 70 de kilometri pe oră. Se pare că la munte precipitațiile sub formă de ninsoare vor continua și în weekend, iar de duminică temperaturile ar putea să scadă drastic.